Să-L urmăm pe Hristos împlinind cuvintele Evangheliei Sale
Deci arhiereii şi fariseii au adunat sinedriul şi ziceau: Ce facem, pentru că Omul Acesta face multe minuni?Dacă-L lăsăm aşa toţi vor crede în El, şi vor veni romanii şi ne vor lua ţara şi neamul.Iar Caiafa, unul dintre ei, care în anul acela era arhiereu le-a zis: Voi nu ştiţi nimic;Nici nu gândiţi că ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul.Dar aceasta n-a zis-o de la sine, ci, fiind arhiereu al anului aceluia, a proorocit că Iisus avea să moară pentru neam,Şi nu numai pentru neam, ci şi ca să adune laolaltă pe fiii lui Dumnezeu cei împrăştiaţi.Deci, din ziua aceea, s-au hotărât ca să-L ucidă.De aceea Iisus nu mai umbla pe faţă printre iudei, ci a plecat de acolo într-un ţinut aproape de pustie, într-o cetate numită Efraim, şi acolo a rămas cu ucenicii Săi.Şi era aproape Paştile iudeilor şi mulţi din ţară s-au suit la Ierusalim, mai înainte de Paşti, ca să se curăţească.Deci căutau pe Iisus şi, pe când stăteau în templu, ziceau între ei: Ce vi se pare? Oare nu va veni la sărbătoare?Iar arhiereii şi fariseii dăduseră porunci, că dacă va şti cineva unde este, să dea de veste, ca să-L prindă. Ioan 11, 47-57
Sfântul Evanghelist Ioan ne aduce mărturie despre discuţia mai-marilor iudeilor în legătură cu Persoana Domnului Iisus Hristos. Fiecare se străduia să aducă dovezi şi să arate că El era un nelegiuit care trebuia îndepărtat. Au concluzionat că este mai bine să moară acest învăţător decât să piară un neam întreg. Îşi făceau probleme şi pentru faptul că mulţi Îl urmau pe Hristos şi credeau în învăţăturile Sale. Astfel de atitudini găsim şi astăzi! Fariseii din zilele noastre îi privesc cu superioritate pe creştini, considerându-i nişte înapoiaţi. Ei vor să nu mai ştim de Domnul Hristos, de Evanghelia Sa, şi să lepădăm morala creştină. Aceştia se simt deranjaţi de construcţia unei biserici, de prezenţa unei icoane, de sunetul clopotului, de Sfânta Cruce. Fariseii de astăzi doresc ca pruncii să nu ştie de Hristos, adulţii să-L uite, iar bătranii să nu-L dorească. O vorba înţeleaptă spune aşa: „Unde lumina este mai puternică, acolo şi umbrele sunt mai mari!”