„Să luăm din cărţi cât ni se potriveşte nouă“
Sfântul Vasile cel Mare poate fi considerat atât unul dintre marii teologi ai Bisericii, cât şi unul dintre oamenii de cultură ai vremii sale. Cu toate acestea, în opera sa, cultura este pusă întotdeauna în slujba slujirii creştine, fapt evidenţiat mai cu seamă în ceea ce urma să devină un manifest în favoarea studierii filosofiei păgâne, „Omilia a XXII-a către tineri“. Aşadar, profilul intelectualului creştin conturat de Sfântul Vasile cel Mare nu exclude studiul ştiinţific, dar, mai presus de toate, presupune împlinirea poruncilor lui Hristos consemnate în Sfintele Evanghelii.
Pentru unii cercetători, Sfântul Vasile cel Mare, alături de fratele său, Sfântul Grigorie de Nyssa, poate fi considerat drept un exponent nu doar al teologiei creştine, ci şi al filosofiei. Având în vedere cultura bogată a Sfântului Vasile cel Mare şi utilizarea acesteia în dese rânduri în opera sa, devine clar de ce s-a ajuns la această opinie generală. Cu toate acestea, el însuşi contrazice într-un mod clar importanţa filosofiei păgâne, considerând că aceasta poate captiva prea mult mintea creştinului în detrimentul ştiinţei celei adevărate consemnate în Sfânta Scriptură şi întrupate în viaţa şi experienţa duhovnicească a Sfinţilor Bisericii. Pasajul următor evidenţiază acest aspect: „După ce mi-am cheltuit mulţi ani din viaţă cu lucruri deşarte şi întreaga tinereţe mi-am risipit-o în truda zadarnică de a dobândi învăţătura (înţelepciunii lumeşti, n.tr.), despre care Scriptura spune că-i nebunie faţă de înţelepciunea cea adevărată (I Corinteni 1, 20), m-am trezit, în sfârşit, ca dintr-un somn adânc şi mi-am îndreptat privirea spre minunata lumină a adevărului evanghelic, apoi convingându-mă de zădărnicia înţelepciunii lumeşti şi a măririlor trecătoare mi-am deplâns amarnic condamnabila mea viaţă şi am rugat pe Bunul Dumnezeu să-mi hărăzească o bună îndrumare spre cunoaşterea învăţăturii creştine“ (Sf. Vasile cel Mare, „Epistole“ PSB 3, trad. pr. Teodor Bodogae, Bucureşti, Ed. Basilica, 2010, pp. 457-458).
Desigur, nu trebuie să cădem acum în extrema cealaltă şi să afirmăm că orice studii sau orice dorinţă de a dobândi o cultură generală, de a citi şi de a aprofunda în anumite cazuri ultimele rezultate ale ştiinţei sau ale filosofiei devin condamnabile. Cu toate acestea, trebuie să fim pregătiţi să facem o diferenţiere - oricât de dură ar părea aceasta - între dobândirea culturii generale ca sprijin şi instrument de folosit în slujba misiunii şi slujirii creştine şi asimilarea acesteia ca influenţă a slavei deşarte. Persoanele care se folosesc de cultura generală pentru a epata ajung să aibă o părere foarte bună despre ele însele şi să îi judece adesea pe cei din jur ca fiindu-le inferiori. Acest comportament transformă cultura într-o mentalitate de castă, „intelectualii“ ridicându-se deasupra celor simpli, inculţi care nu au aceeaşi pregătire şi cultură teoretică. În cadrul Bisericii însă, nu primează cultura, ci împlinirea poruncilor lui Hristos. Aşadar, ierarhia stabilită social din acest punct de vedere poate fi uşor inversată. Un analfabet smerit devine mai preţios în ochii tuturor creştinilor decât cel mai bine pregătit intelectual care suferă de patima mândriei, pentru că harul lui Dumnezeu se pogoară şi dă o înţelepciune mai presus de fire celui care îşi cunoaşte păcatele şi se căieşte pentru ele, dobândind astfel smerenia. Acest fapt a fost împlinit cu fapta şi cuvântul de Sfântul Vasile cel Mare.
Echilibru şi echidistanţă faţă de studierea filosofiei păgâne
Sfântul Vasile cel Mare poate fi lăudat însă şi pentru poziţia sa echilibrată şi echidistantă faţă de studierea filosofiei păgâne, fapt care poate fi remarcat din faimoasa sa „Omilie a XXII-a către tineri“: „Trebuie deci şi voi să citiţi scrierile autorilor profani, aşa cum fac albinele; acelea nici nu se duc fără nici o alegere la toate florile, nici nu încearcă să aducă tot ce găsesc în florile peste care se aşează, ci iau cât le trebuie pentru lucrul lor, iar restul îl lasă cu plăcere. Noi, dacă suntem înţelepţi, să luăm din cărţi cât ni se potriveşte nouă şi cât se înrudeşte cu adevărul, iar restul să-l lăsăm. Şi după cum atunci când culegem flori de trandafir să luăm din cărţi cât ni se potriveşte nouă şi cât se înrudeşte cu adevărul, iar restul să-l lăsăm (…). Aşadar, chiar de la început se cuvine să cercetăm pe fiecare dintre învăţături şi să le adaptăm scopului urmărit, potrivit proverbului doric: «Potrivind piatra după fir»“ (Sf. Vasile cel Mare, „Omilia a XXII-a către tineri“, în: „Scrieri“, vol. I, „Omilii la Hexameron, Omilii la Psalmi. Omilii şi Cuvântări“, PSB 17, trad. pr. Dumitru Fecioru, Bucureşti, 1986, pp. 569-570).
Aşadar, nu trebuie să citim orice carte care ne cade în mână şi orice autor fără a cerceta mai întâi cu atenţie dacă acesta ne poate ajuta din punct de vedere sufletesc. În plus, trebuie să învăţăm cum să ne folosim de cultura dobândită într-un mod creştin, nu pentru a-i impresiona pe cei din jur, ci pentru a sluji trebuinţei fiecăruia. De asemenea, se cuvine ca fiecare creştin să nu aibă o atitudine obscurantistă, nici să condamne în mod absolut orice contribuţie a filosofiei şi ştiinţei fără a le cerceta în prealabil cu multă atenţie. În alt loc, însă, Sfântul Vasile cel Mare avertizează asupra excesului de implicare în scrierea de cărţi - un sfat care ni se pare nimerit mai ales astăzi când multe persoane se încumetă să scoată lucrări insuficient gândite, scrise în grabă, cu multe greşeli şi în condiţii precare de publicare: „Apolinarie ş...ţ a umplut lumea cu scrierile sale, nevrând să asculte de sfatul înţeleptului care zice să se ferească omul de scrierea multor cărţi (Eccleziastul 12, 12), căci unde e vorba de mulţime şi greşeli pot fi multe. Căci cum ar fi cu putinţă ca prin cuvinte multe să fii scutit de păcătuire?“ (Sf. Vasile cel Mare, „Epistole“, p. 431). De aceea, se cuvine ca creştinul înţelept să studieze cu măsură scrierile înţelepţilor zilelor noastre, să utilizeze aceste cunoştinţe în slujba slujirii creştine şi să se ferească de adoptarea unei atitudini de respingere totală a culturii actuale şi a contribuţiei acesteia. De asemenea, este bine să ne ferim de a considera cultura drept un scop în sine, care ne plasează deasupra celor din jur şi să socotim cu mult mai înţelepte şi demne de a fi urmat poruncile Mântuitorului şi sfaturile duhovniceşti ale Sfinţilor Părinţi. Aşadar, profilul intelectualului creştin nu exclude nici cultura, nici împlinirea poruncilor lui Hristos, ci le îmbină armonios, ştiind să le utilizeze cu discernământ pentru ajutorarea celor din jur. În definitiv, trebuie să urmăm în toate sfatul cel bun al Sfântului Apostol Petru: „Dacă vorbeşte cineva, cuvintele lui să fie ca ale lui Dumnezeu; dacă slujeşte cineva, slujba lui să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, pentru ca întru toate Dumnezeu să se slăvească prin Iisus Hristos“ (I Petru 4, 11).