„Să luăm și suferința altora în mâna inimii noastre”

Un articol de: Flavius Popa - 26 Decembrie 2023

Slăvitul praznic al Nașterii Domnului Hristos a adunat la Catedrala Mitropolitană din Iași sute de credincioși, care au luat parte la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor format din slujitorii sfântului lăcaș.

Conform tradiției din prima zi de Crăciun, Părintele Mitropolit Teofan a oficiat Sfânta Liturghie la Iași, alături de părinții Catedralei Mitropolitane. Sute de ieșeni s‑au rugat pentru câteva ceasuri la slujba de Crăciun, care prevede o rânduială tipiconală deosebită, săvârșindu‑se Liturghia Sfântului Ierarh Vasile cel Mare. Tot în această zi a fost hirotesit întru psalt Mihail Semeniuc, membru al Grupului psaltic „Chivotul”.

„Suntem chemați să tindem spre cele de Sus”

În predica rostită după citirea Evangheliei, Părintele Mitropolit le‑a transmis celor prezenți câteva sfaturi de urmat cu prilejul acestui sfânt praznic: „Trăim momente frumoase în sărbătorile legate de Nașterea Domnului și cele care urmează. Se cuvine să tindem a trăi aceste sărbători așa cum se cuvine, ținând cont de trei lucruri. În primul rând, să participăm la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în aceste zile, împărtășindu‑ne cu Sfintele Taine, căci prin Sfânta Liturghie noi suntem prezenți la peștera din Betleem, închinându‑ne la picioarele Pruncului Dumnezeiesc, cu nimic mai puțin decât au făcut‑o păstorii, îngerii, magii, Sfânta Fecioară și Dreptul Iosif. În al doilea rând, fiind mai liberi de obligațiile noastre omenești în această perioadă, se cuvine să avem ceva răstimp mai de calitate în familia noastră, în chilia noastră, încercând a ne apleca ceva mai mult asupra Sfintei Scripturi, asupra cărților sfinte, pentru a ne hrăni cu hrană adâncă, pentru a ne ajuta în anul care vine, și avem nevoie de prezența lui Dumnezeu prin Liturghie și prin cuvântul Său în viața noastră. Și în al treilea rând, să avem un gând bun pentru cei care sunt în suferință aproape de noi sau departe de noi, poate în frig, poate în război, poate în deznădejde, poate în rupturi și secătuiri de inimă și de cuget, toate care știți bine că se întâmplă în viața noastră și în viața lumii. Dacă putem, pentru o clipă, să luăm și suferința altora în mâna inimii noastre și, printr‑o rugăciune curată, să o prezentăm la picioarele Domnului Hristos, ale Preasfintei Sale Maici, cu nădejdea că Dumnezeu nu rămâne dator și trimite ceva mângâiere și asupra sufletelor celor întristate”.

Răsplată pentru cântăreții Catedralei Mitropolitane

La finalul Sfintei Liturghii, membrii Grupului psaltic „Chivotul”, precum și dirijorul Corului „Sanctus”, Costel‑Mirel Nechita, au primit din partea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei distincții de vrednicie, în semn de recunoștință pentru îndelungata activitate de la strana catedralei. Totodată, părintele Ciprian Otea a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor, primind din mâna ierarhului semnele distinctive.

După cuvântul de binecuvântare rostit din fața Reședinței mitropolitane, IPS Părinte Teofan a primit colinda membrilor Corului „Sanctus”.