„Să luptăm fiecare prin rugăciunea noastră şi să nu ne războim niciodată între noi“
Pelerinajul la Mănăstirea Putna reprezintă de secole o parte a identităţii ţinututului Bucovinei. Acest pelerinaj capătă însă o amploare cu totul deosebită pe 2 iulie, ziua trecerii la Domnul a marelui domnitor şi ctitor Ştefan cel Mare şi Sfânt, dată consfinţită ulterior de evlavia populară ca zi de cinstire a Sfântului. Şi anul acesta, Mănăstirea Putna din Suceava, îmbrăcată în straie de sărbătoare, a unit ierarhi, preoţi şi credincioşi în rugăciune, în laudă şi în mulţumire aduse lui Dumnezeu şi sfinţilor. Mii de credincioşi din întreaga ţară au participat la hramul mănăstirii sucevene, închinându-se la mormântul domnitorului Ştefan cel Mare şi participând la slujbele religioase săvârşite.
Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a fost sărbătorit de Biserica noastră pe data de 2 iulie. În această zi, Mănăstirea Putna din judeţul Suceava şi-a sărbătorit cel de-al doilea hram. Încă de la prima oră, mii de pelerini din toată ţara au venit pentru a se închina şi pentru a se ruga la mormântul domnitorului, aflat în incinta mănăstirii, dar şi pentru a lua parte la manifestările deosebite organizate de obştea mănăstirii.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită de cinci ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, înconjuraţi de un sobor de peste 90 de preoţi şi diaconi. Din soborul de ierarhi au făcut parte Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, şi Înaltpreasfinţitul Părinte Meletie, Arhiepiscopul Cernăuţiului.
Cuvântul de învăţătură în cadrul Sfintei Liturghii a fost rostit de Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, care le-a vorbit celor prezenţi despre testamentul pe care Sfântul Voievod Ştefan cel Mare l-a lăsat urmaşilor: „Să avem conştiinţa datoriei noastre, pentru că, fiind urmaşii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, trebuie să ne păzim credinţa cu cea mai mare îndârjire. Să lupte mintea, voinţa, simţirea şi sufletul nostru! Să lupte! Să luptăm fiecare prin rugăciunea noastră şi să nu ne războim niciodată între noi. Să căutăm să ne apropriem unii de alţii, să ne iubim şi să ne ajutăm. Acesta este testamentul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare şi care este cu adevărat domnul care ocroteşte şi acum Ţara Moldovei şi toată România". La final s-au depus coroane de flori şi a avut loc o paradă militară. Manifestările de la Putna s-au încheiat cu un program artistic, oferit de un grup de elevi şi tineri din zonă, care au interpretat mai multe cântece patriotice.