Să ne bucurăm de zilele minunate de vacanță!
Pentru toți școlarii, mai mari sau mai mici, cea mai așteptată perioadă este vacanța. De primăvară sau de vară, de Crăciun sau de Paști, vacanța îi animă pe toți, de la mic la mare. Bucuria venirii vacanței este de neînlocuit. După o perioadă cu multe teme, lecții și evaluări, în sfârșit, a venit bucuria relaxării.
Pentru unii, vacanța înseamnă excursii la munte, la mare sau chiar a nu pleca din localitate şi a petrece timpul, aşa cum a fost programat cu minuțiozitate, alături de prieteni, la ștrand, piscină sau practicând diverse sporturi. Astăzi, din fericire, există o varietate de posibilități de a petrece timpul liber și, implicit, vacanța, însă, paradoxal, deşi diversă, oferta nu este la îndemâna tuturor, din cauza condițiilor economice precare. Ceea ce nu înseamnă neapărat că nu pot avea o vacanță „ca-n povești”, dacă aleg, de exemplu, petrecerea vacanţei la țară, împreună cu bunicii sau cu cei rămași în spațiul rural. Zilele frumoase, cu peisaje deosebite și aer curat, alături de bunătățile culinare mai rar gustate la oraș - de la preparatele tradiționale la fructe și legume proaspete, toate cu un gust desăvârșit, mai ales atunci când pot fi culese de mâinile copiilor -, întregesc imaginea unei vacanțe reuşite. O mămăliguță cu brânză și smântână, preparată și savurată chiar la o stână pe munte, fără îndoială, are alt gust și reprezintă o experiență minunată, trăită autentic, în inima naturii.
Lucrul la țară - de la îngrijirea animalelor, la cea a pământului, la culesul fructelor sau al legumelor ori la irigatul plantațiilor, acolo unde este nevoie - poate oferi un tablou pe care și marii pictori și-ar dori să-l aştearnă pe pânză. Nici compozitorii n-ar rămâne insensibili la concertele păsărilor, greierilor sau ale altor vietăți care completează această compoziție unică a naturii şi care impresionează atât prin simțul auditiv, cât și prin cel olfactiv. „Anotimpurile” lui Vivaldi rămân mute fără mirosul narciselor, al trandafirilor, al teilor, al florilor de câmp ori fără sunetul autentic al păsărilor ce poate fi auzit nu într-o sală de concerte, ci într-un cadru natural.
Cum văd copiii o vacanţă reuşită
Amintiri din copilărie? În oricine se poate naște un Ion Creangă… Dacă are gust, sensibilitate și educație spre autenticitate își va putea scrie propriile „Amintiri din vacanță’’. Le poate consemna într-un jurnal personal, pe care să-l răsfoiască mai târziu, alături de cei dragi, pe lângă imagini și filmulețe în care a fost actor principal. Dar ce spun copiii? Am vorbit cu câţiva elevi de liceu și gimnaziu despre petrecerea vacanţei şi redau mai jos opinii și doleanțe ale lor.
„Consider că a călători alături de familie pe meleagurile țării noastre, descoperind locuri, tradiții și obiceiuri specifice zonelor, la munte sau la mare, alături de o carte bună, este tabloul unei vacanțe reușite din punctul meu de vedere. Abia aștept să mergem și să vizităm casa memorială a îndrăgitului nostru povestitor Ion Creangă.” (Alesia Gălățanu)
„În această vacanță mi-am propus să mă relaxez cât mai mult în călătoriile pe care le voi face. După o pauză destul de lungă, am reînceput antrenamentele la șah, iar pe lângă miniexcursiile pe care doresc să le fac, voi participa și la multe concursuri. Astfel, mintea îmi va fi antrenată pentru următorul an școlar. Împreună cu familia, ne-am propus să cucerim Vârful Toaca din Masivul Ceahlău. Nu este un traseu ușor, dar cred că vom reuși.” (Oana-Bianca Stan)
„În vacanța aceasta, aștept cu nerăbdare întâlnirea cu bunicii mei de la țară. Împreună vom îngriji grădina de flori și legume și vom hrăni animalele. Îmi doresc, de asemenea, să dispun de timp pentru a mă juca împreună cu frățiorul meu mai mic. Am o mare bucurie când plec împreună cu familia mea la munte. În fiecare an vizităm nordul Moldovei, cu mănăstirile ei minunate: Durău, Agapia, Văratec, Sihăstria, Paltin, Petru Vodă, Sihla, Horaița și Horăicioara. Anul acesta, sperăm să redescoperim farmecul Bucovinei și să ajungem până la Putna. La final de vacanță, ne-am propus să mergem câteva zile și la hramul Mănăstirii Cudalbi, unde dragile măicuțe ne așteaptă cu brațele deschise. Consider că frumusețea vacanțelor constă în petrecerea timpului cât mai simplu, în mijlocul naturii, alături de familie și de Dumnezeu!” (Maria Modiga)
„Consider că cel mai frumos mod de a-mi petrece timpul în vacanță este să particip la activitățile mele preferate. Timpul cu familia este cel mai plăcut atât acasă, cât și în călătorii. O altă preocupare dragă mie este desenul. Îmi place să desenez și să colorez. Vacanța este o gură de aer petrecută de mine în cel mai frumos mod posibil.” (Ramona Bianca Gruia)
„În vacanța aceasta, îmi propun să mă bucur de tot ceea ce nu am avut ocazia până în momentul de față. Îmi doresc cu tot dinadinsul să acumulez cât mai multe cunoștințe, chiar dacă sunt într-o perioadă de relaxare. Vara, anotimp al frumuseții, căldurii, al visurilor împlinite, ne va îndemna întotdeauna la visare și călătorii. Vremea este mai propice ca oricând pentru escapade în aer liber. În fiecare zi, chiar fără să știm, natura ne trezește o dorință nebănuită de evadare din cotidian. În vacanță pregătim mai multe vizite cu familia la țară. Acolo am ocazia de a mă bucura de complexitatea și estetica deosebită a florilor din grădină, care par desprinse dintr-o pictură. Realitatea, însă, nu poate fi descrisă în cuvinte. De asemenea, eu și părinții mei am hotărât să călcăm pe meleagurile Deltei Dunării. Sper ca această vacanță să-mi potolească o mai veche curiozitate, aceea de a descoperi așezările de la extremitatea estică a țării.” (Ștefan Pavăl)
„Ieșirile în aer liber reprezintă un avantaj pentru sănătatea noastră. În timpul acestor ieșiri, pot fi practicate activități fizice, precum alergatul și mersul cu bicicleta. Sportul, preocupare dragă în vacanțe, dezvoltă spiritul de echipă și condiția fizică. Sporturile de echipă ne ajută din punct de vedere fizic și moral, creând noi conexiuni și legând prietenii. De asemenea, cititul ne dezvoltă vocabularul, dicția și ne menține captivați de conținutul cărții.” (Robert Popa)
„Vacanța mult dorită trece destul de repede, așa că trebuie să ne petrecem timpul cât mai cu folos. Activitățile mele preferate sunt jocurile în aer liber, împreună cu prietenii. Cititul cărților, de care nu am avut timp în cursul anului școlar, este o altă pasiune a mea. De asemenea, duminica nu lipsesc de la Sfânta Liturghie, unde merg împreună cu familia. Urez tuturor copiilor să-și petreacă vacanța într-un mod cât mai plăcut cu putință!” (Maria Dușu)
Nu doar copiii sunt bucuroși de venirea vacanței. După un an școlar și dascălii simt nevoia unei perioade de liniște și relaxare atât pentru suflet, cât și pentru trup. Călătoriile, lectura, petrecerea timpului în familie, alături de cei dragi, reprezintă o adevărată terapie și reconfortare pentru a întâmpina în formă noul an școlar. Așadar, să ne bucurăm cu toții de zilele minunate de vacanță!