„Să ne smerim înaintea lui Dumnezeu ca vameşul”
Duminica trecută a început perioada liturgică a Triodului. Această primă duminică din Triod ne-a aşezat înainte Pilda Vameşului şi a Fariseului. În sinaxarul acestei duminici, Sfinţii Părinţi ne spun că „dumnezeiasca Evanghelie prin fariseu ne îndeamnă să ne ferim de păcatul mândriei sau al îngâmfării; iar prin vameş ne îndeamnă să ne însuşim smerenia şi pocăinţa, virtuţi potrivnice acestui păcat”.
Prima virtute pe care o învăţăm în urcuşul nostru duhovnicesc din perioada Triodului este smerenia, pe care o aflăm în atitudinea vameşului în templul din Ierusalim. Suntem îndemnaţi să exersăm „încă de la deschiderea perioadei Triodului în cea dintâi dintre virtuţi: smerenia” şi să ne recunoaştem în vameş, să-i imităm smerenia, „fugind însă de păcatul său”, şi să imităm „virtuţile fariseului fugind însă de mândria lui”, după cum arată părintele Makarios Simonopetritul în Triodul explicat.
Imnografia acestei prime duminici din Triod întăreşte cele menţionate în Sinaxar: „Smerenia a înălţat pe cel ruşinat de rele, pe vameşul ce a suspinat şi a strigat către Ziditorul: Milostiveşte-Te! Iar semeţia a surpat din dreptate pe ticălosul fariseu ce a grăit cu trufie. Deci, să urmăm celor bune, depărtându-ne de la rele”. Smerenia ne fereşte de relele ce izvorăsc din mândrie, care este sursa răului şi a păcatului în istoria creaţiei.
Pentru a intra cum se cuvine în starea duhovnicească a Triodului, să primim în inimă cuvântul inspirat al imnografului din cântările Vecerniei Duminicii Vameşului şi a Fariseului: „Să nu ne rugăm ca fariseul, fraţilor, că cel ce se înalţă pe sine se va smeri; ci să ne smerim înaintea lui Dumnezeu ca vameşul, prin postire, strigând: Dumnezeule, milostiveşte-Te spre noi, păcătoşii”.
În concluzie, de la vameş noi creştinii învăţăm smerenia şi pocăinţa, de aceea Triodul prin cântările sale ne invită să-i urmăm exemplul pentru a putea parcurge duhovniceşte cele 10 săptămâni ale acestei perioade liturgice ce ne pregăteşte pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului.