Să nu te măsori pe tine însuți

„Să nu te măsori pe tine însuți.” Gândul acesta apare în mai multe rânduri la Părinții deșertului și de fiecare dată nuanțele date de context sunt diferite. Avva Pimen își amintește de avva Pafnutie, care spunea: „Tot timpul cât au trăit bătrânii, mă duceam la ei de două ori pe lună, deși aveam de bătut până acolo 12 mile. Le spuneam tot ce aveam pe suflet, iar ei nu-mi spuneau nimic altceva decât: Oriunde mergi, nu te măsura pe tine însuți și vei avea liniște”.

De această dată textul ne pune în fața unui paradox. Pe de o parte îl vedem pe Pafnutie confesân­du-se, descoperindu-și gândurile în fața bătrânilor, adică făcând un semnificativ exercițiu de autocu­noaș­tere, iar pe de altă parte asceții mai experimentați îl sfătuiesc să nu se măsoare pe sine. În jurnalele sale, Sylvia Plath zicea despre sine că este o victimă a introspecției. Rumi­nația excesivă, întoarcerea fără ieșire asupra sinelui nu reprezintă calea către cunoaștere, ci mai degrabă drumul spre tulburare și zbucium. Cunoașterea de sine se naște în contextul relațiilor cu ceilalți, relații reflectate apoi în descoperirea spontană a gândurilor în fața unor îndrumători spirituali.

Pentru a te măsura ai nevoie de un reper exterior, în funcție de care să te judeci. Când faci un asemenea exercițiu, păcătuiești de două ori. În primul rând intri într-o logică a concurenței, în care scopul vieții încetează să mai fie drumul comunitar spre unirea cu Dumnezeu și de­vine lupta pentru a fi mai bun, mai spe­cial, mai sfânt decât altul (in­di­fe­rent cine). Apoi, intrând în lo­gica aceasta, sfârșești prin a te aban­do­na definitiv egoismului.

Avva Pafnutie face efortul de a ieși prin dialog din autosuficiență. Tocmai de aceea parcurge de două ori pe lună câte douăsprezece mile, pentru a sta de vorbă cu bătrânii. Și face asta cu încăpățânare, pentru a primi mereu același sfat reiterat: Nu te măsura pe tine însuți. De multe ori, ne concentrăm atât de mult asupra propriilor noastre defecte, greșeli și neputințe, încât uităm de scopul nostru final: să ne unim cu Dumnezeu.

Să nu te măsori pe tine însuți înseamnă să schimbi tactica. În loc să îți ții privirea fixată asupra sinelui, o muți spre Dumnezeu, ținta vieții creștine. Această schimbare de perspectivă produce, în cele din urmă, o modificare radicală a vieții și a întregului parcurs.

Apoftegma de la avva Pafnutie este o antinomie slabă. Ni se propune un mers pe sârmă, între descoperirea gândurilor și ignorarea sinelui, cu ochii fixați la Dumnezeu, țelul și motorul întregii exis­tențe.