Să nu uităm modelul Omului Mare

Este dificil să creionezi portretul unui om, în special când vrei să vorbeşti despre cineva foarte bogat, în fapte, în idei, în credinţă. Nu voi merge după modelul Patericului, care prezintă portrete alcătuite doar din trăsături care formează chipul cristic al omului. Îl voi prezenta pe Artur Silvestri, căci lui îi este dedicat acest text, acest modest omagiu, plecând de la identitatea lui culturală. La slujba de înmormântare, în 4 decembrie 2008, Înalt Preasfinţitul Vincenţiu Ploieşteanu, în cuvântul său rostit în Biserica „Sfântul Visarion“, a spus că Artur Silvestri a fost un om dăruit cu mulţi talanţi, pe care i-a înmulţit, nu i-a îngropat şi şi-a manifestat admiraţia pentru ce a reprezentat în această viaţă, pentru gestul şi mesajul lui de bun creştin.

Scriitor, istoric al civilizaţiilor, personalitate cu activităţi enciclopedice, Artur Silvestri a făcut studii filologice la Universitatea din Bucureşti, specializări în arheologie în Italia şi istoria culturii la Sorbona, obţinând titlul de doctor în literatură medievală la Trinity Bible Research Center la Universitatea din Madras din India, de Doctor Honoris Causa la Institut dâEstudes medievals de Catalunya din Barcelona, doctor în ştiinţe aplicate la Université Francophone Internaţionale Bruxelles şi de „professeur-visiteur“, în material „Gestiune imobiliară şi expertiză patrimonială“, pentru UE şi Africa. I s-a atribuit La Croix de Saint Antoine du Desert, marea distincţie a Bisericii Copto-Ortodoxe din Alexandria (Egipt). O altă distincţie obţinută este aceea de „Doctor of Dinity“, la Institutul „Sfântul Efrem“ din Puerto Rico. Este autor de cărţi: Modelul Omului Mare, Radiografia spiritului creol, Memoria ca un concert Baroc, Vremea seniorilor, Semne şi peceţi, Arhetipul călugărilor sciţi, Apocalzpsis cum figures, Perpetuum mobile (ultimele două sunt cărţi de proză). Este autor a sute de cercetări de istorie literară română, iniţiator, alături de mitropolitul Nestor Vornicescu al dezbaterii privind epoca literară proto-română, descoperitor al operei latine a scriitorului protoromân Martin de Bacara (sec. VI d.H.) şi al autorului bizantin Ioancu (sec. XIV), despot al Dobrogei. Artur Silvestri a fost cronicar literar la revistele Luceafărul (1975-1989), Actualités Roumaines (1981-1984), Romanian News (1981-1984). La revista Luceafărul a iniţiat proiectul „noii geografii literare“ în ideea de a stimula creaţia locală. A fost fondator al Asociaţiei Scriitorilor Creştini din România (2005), preşedinte de onoare al Ligii Scriitorilor din România, preşedinte şi membru fondator al Asociaţiei Române pentru Patrimoniu. Foarte frumos a scris despre acest român, care mărturisea că a trăit numai ca să scrie, părintele Alexandru Stănciulescu Bârda, scriitor şi editor din Mehedinţi, care a corespondat cu el mai mult de treizeci de ani. Părintele Bârda afirmă despre Artur Silvestri că era conştient de rostul lui în lume, pe care s-a socotit dator să îl împlinească, era conştient de talanţii dăruiţi lui de Dumnezeu, pe care nu voia să îi îngroape. Îl caracteriza ca având voinţă uriaşă, capacitate intelectuală, putere de muncă, ideal nobil, pasiune. Slujea unui crez cu toată fiinţa lui, crez căruia i se dăruia complet. Credea cu tărie în viitorul ţării lui şi făcea totul pentru a stimula cultura şi oamenii de cultură. Dar foarte frumos şi simplu spune părintele Bârda că Artur Silvestri era un bun creştin. Povesteşte că nu cu mult timp înainte de a pleca spre veşnicie a trimis parohiei aproape 950 de cărţi diverse, pentru ca părintele să le vândă şi să tipărească din suma obţinută Noul Testament, din care să doneze câte un exemplar fiecărei persoane din parohie. Gestul i se pare cu atât mai frumos părintelui cu cât Artur Silvestri nu a fost niciodată în parohie şi nu cunoştea pe nimeni de acolo. Ar trebui neapărat amintită cartea Modelul Omului Mare, despre care acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga scrie în postfaţă că „este un portret complex şi într-o manieră foarte originală al adevăratului Om Mare, Antonie Plămădeală, mitropolitul Ardealului… Dar încadramentul pe care pe care autorul l-a dat, de la «Discurs împotriva uitării» şi «Două povestiri enigmatice» la început, până la «Sfârşit şi lui Dumnezeu laudă», ca încheiere, ne înalţă parcă într-o altă ordine, aceea a miraculosului, a harului.“ Autorul consideră această carte „o carte poruncită, care s-a făcut când trebuia“, care propune modele într-o epocă a modei sterile. Conceput ca un discurs împotriva uitării, Modelul Omului Mare conţine zece convorbiri de amurg cu Antonie Plămădeală şi douăzeci şi opt de scrisori de altădată. Corespondenţa dintre Artur Silvestri şi mitropolitul Antonie Plămădeală se întinde pe o perioadă de timp cuprinsă între 1987 şi 1989. Temele scrisorilor pot fi încadrate în preocupările celor doi pentru istoria bisericească, în special pentru teologia românească din Transilvania şi a continuităţii românilor de acolo, istoria creştinismului în România, identitatea creştină a românilor, privesc preocupările literare ale mitropolitului, precum şi cele de a scoate din uitare pe Miron Românul şi pe Miron Cristea, de a rectitori mănăstiri ca Sâmbăta lui Brâncoveanu. Voi încheia cu sintagma de sfârşit preferată de Artur Silvestri, „Sfârşit şi lui Dumnezeu laudă“, lăsând pe dinafară mult mai mult decât am inclus în acest text care se doreşte a fi un omagiu al cuiva care a fost, fără îndoială, un om mare şi un român mare.