„Să petreceţi timpul liber în aşa fel încât să nu vă murdăriţi sufletul“
Ieri, 28 ianuarie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost prezent în mijlocul elevilor şi profesorilor de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare“ din Iaşi, unde a săvârşit Sfânta Liturghie şi a ţinut cuvânt de învăţătură.
Întâlnirea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei cu elevii şi profesorii seminarului teologic ieşean a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii în capela cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din cadrul instituţiei de învăţământ. Slujba a fost împodobită de prezenţa şi de cântările de la strane ale elevilor seminarişti, de prezenţa profesorilor seminarului şi a unei părţi dintre părinţii elevilor, care au ţinut să ia parte la acest moment deosebit. Din soborul de slujitori, condus de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, au mai făcut parte părintele profesor Dragoş Bahrim, directorul Seminarului „Sfântul Vasile cel Mare“, părintele profesor Cristian-Alexandru Barnea, inspector pentru disciplina religie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, părintele profesor Bogdan Racu, inspector în cadrul Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, precum şi alţi părinţi profesori din cadrul seminarului.
„Sfânta Liturghie din această zi anticipează într-un mod fericit sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi“
„Nu vă aşez la inimi decât un singur gând. Încă din vechime, filosofii antici şi-au pus întrebarea, şi fiecare în felul său a încercat să răspundă care este modalitatea cea mai potrivită ca omul să-şi petreacă timpul liber. Şi spunea Aristotel în acest sens că mare este omul acela care ştie să-şi gestioneze timpul liber. Şi pentru că l-am sărbătorit zilele acestea pe Sfântul Ioan Gură de Aur, spunea acest mare părinte al Bisericii că omul este chemat să caute cu tot dinadinsul să-şi păstreze frumuseţea sufletului. Şi de foarte multe ori, la cei tineri sau la cei mai puţin tineri, frumuseţea sufletului este murdărită în timpul liber. Să-l rugaţi deci pe Dumnezeu să vă dăruiască putere să petreceţi timpul liber în aşa fel încât să nu vă murdăriţi sufletul, căci timpul liber nu înseamnă doar să te odihneşti sau să stai undeva singur, ci înseamnă şi lectură, şi întâlnirile cu prietenii, şi vederea unui spectacol - lucruri frumoase, dar care trebuie însoţite de discernământ şi de luciditate“, le-a spus IPS Teofan seminariştilor ieşeni în cuvântul de învăţătură.
La finalul slujbei, părintele director Dragoş Bahrim a mulţumit Înaltpreasfinţitului Teofan pentru prezenţa în mijlocul elevilor şi ostenitorilor seminarului de la Iaşi, într-un moment ce marchează deschiderea festivităţilor prilejuite de zilele şcolii: „Sfânta Liturghie din această zi anticipează într-un mod fericit pentru noi sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi - ocrotitorii şcolii noastre, precum şi ai tuturor instituţiilor de învăţământ teologice ortodoxe. Mulţumim Înaltpreasfinţitului că ne poartă în inimă şi în gând permanent, chiar dacă nu este cu noi de faţă, iar noi încercăm să le facem pe toate ca şi cum Mitropolitul nostru ar fi de faţă“.