„Să vă bucuraţi totdeauna de privilegiul de a fi învăţat aici!”
Absolvenţii Facultăţii de Teologie din Cetatea Băniei, secţiile Teologie Pastorală şi Artă Sacră, au depus vineri, 26 iunie, jurământul de credinţă. Evenimentul a avut loc la Paraclisul Mitropolitan „Maica Precista”-Dudu din Craiova şi la Centrul de restaurare şi vizualizare, din strada Brestei nr. 24.
Emoţiile examenelor de la finalul stagiului de pregătire şi susţinerea lucrării de licenţă s-au încheiat pentru absolvenţii secţiei Teologie Pastorală din cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova, promoţia 2011-2015. Bucuria unei lucrări duse la bun sfârşit a fost încununată, după tradiţie, cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită de părinţii profesori la Altarul Bisericii „Madona Dudu” din Craiova. În mijlocul proaspeţilor absolvenţi, al părinţilor şi cunoscuţilor acestora, a fost prezent Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, decanul Facultăţii de Teologie din Craiova.
„Vă considerăm lucrători în ogorul Domnului”
La finele slujbei euharistice, IPS Părinte Mitropolit i-a felicitat pe absolvenţi şi le-a vorbit despre responsabilitatea care îi aşteaptă în datoria pe care o au de îndeplinit faţă de credinţa ortodoxă străbună. „Şi anul acesta, avem bucuria ca, din grădina Bisericii noastre Ortodoxe, din Facultatea de Teologie a Mitropoliei Olteniei, să ridicăm o grupă de lucrători în ogorul Domnului. Secerişul este bogat şi, după cum observăm, în lumea în care trăim avem multe de împlinit. De aceea, întotodeauna, conduşi de harul Duhului Sfânt, lucrăm cu râvnă pentru mântuirea noastră şi a celor care ne-au fost încredinţaţi spre mântuire. Aşadar, din strădania celor patru ani de facultate au ieşit aceşti apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos. Ei vor duce mai departe învăţătura Sfintei Evanghelii, tradiţia noastră sfântă, şi se vor sili în felul lor să aducă şi pe alţii în facultatea noastră, asigurând o comunitate şi continuitate neîntreruptă”, a spus IPS Părinte. În contextul mesajului pericopei evanghelice citite la Sfânta Liturghie (Mt., cap. 12, „Spicele de grâu smulse sâmbăta”), IPS Părinte Mitropolit a arătat că „precum spicele de grâu, care sunt risipite pe dealuri şi văi şi apoi sunt adunate să fie transformate în făină, iar făina în prescure, aceasta simbolizând unitatea Trupului Euharistic, aşa şi dumneavoastră, în mâinile voastre, veţi purta prescura la Sfânta Masă, prin harul preoţiei, ca să aduceţi hrană poporului lui Dumnezeu. Prin urmare, la finele acestui ciclu de pregătire, vă considerăm lucrători în ogorul Domnului, cei care ară, cei care seamănă şi nu în cele din urmă cei care seamănă laurii acestor ani, ai acestor examene, ai acestei pregătiri”, a conchis Mitropolitul Olteniei.
La sfârşit, din mijlocul sfântului locaş de închinare, absolvenţii au rostit jurământul de credinţă, fiind felicitaţi de IPS Mitropolit Irineu şi de membrii corpului profesoral.
Primii absolvenţi la secţia de Artă Sacră
În aceeaşi zi, la orele prânzului, absolvenţii primei promoţii din cadrul secţiei de Artă Sacră au depus jurământul la paraclisul Centrului de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova. Cu acest binecuvântat prilej, IPS Părinte Mitropolit i-a felicitat pe cei 15 absolvenţi pentru rezultatele obţinute, asigurându-i de sprijinul, interesul şi grija Bisericii pentru lucrarea pe care o vor avea de împlinit ca pictori şi restauratori ai locaşurilor de închinare. „De acum înainte aveţi instrumentul de bază al afirmării dumneavoastră. Veţi fi artişti pentru că vă punem în mână această posibilitate spre a lucra în continuare în Biserică. Sunteţi mădulare ale Bisericii, întrucât faceţi parte din planul şi lucrarea lui Dumnezeu. Prin urmare, vă povăţuim să lucraţi în continuare în Biserica noastră şi să vă bucuraţi totdeauna de privilegiul de a fi învăţat aici, la Facultatea de Teologie din Craiova. Sunteţi prima promoţie care face acest pas şi de aceea momentul de astăzi este o bucurie negrăită pentru noi toţi”, a conchis IPS Părinte.
„Sunt mândru că am absolvit Facultatea de Teologie din Craiova”
„Sunt foarte bucuros că am ajuns la momentul acesta. Au fost patru ani frumoşi în care ne-am apropiat mai mult de Dumnezeu prin studiu, prin rugăciune, prin dialogul cu părinţii profesori. Sunt mândru că am absolvit Facultatea de Teologie din Craiova”, a spus Mihai Cosmin Bogdan, absolvent Pastorală.
„Faptul că am finalizat secţia de Artă Sacră a Facultăţii de Teologie din Craiova înseamnă foarte mult pentru mine. Am fost aici ca într-o familie şi ne-am bucurat de cele mai bune condiţii de lucru. Sper ca prin noi, prima promoţie a acestei tinere secţii, să se creeze o tradiţie pentru arta bisericească în Oltenia”, a spus Daniela Camelia Pilea, absolventă de Artă Sacră.
„Sper ca pe viitor să fiu de folos Bisericii. Toate cunoştinţele dobândite în anii de facultate ne-au construit în primul rând ca oameni. Mai mult, am învăţat că deasupra tuturor este Dumnezeu, pe care trebuie să-L aducem în sufletele celor rătăciţi”, a mărturisit Teodor Oiţă, absolvent de Pastorală.