Sală de conferinţe la Protoieria Băileşti

Un articol de: Diac. Gheorghe Cioiu - 19 Septembrie 2011

Săptămâna aceasta demarează lucrările de construire a unei săli de conferinţe la sediul Protoieriei Băileşti din Arhiepiscopia Craiovei. Activitatea va fi coordonată de părintele protoiereu Cornel Pârvu care a obţinut în ultimele săptămâni toate avizele necesare ridicării acestui edificiu. Tot în cadrul acestui proiect se doreşte construirea unei săli de conferinţe moderne, conform standardelor şi cerinţelor actuale. Va fi construită, de asemenea, şi o sală care va fi destinată nu numai şedinţelor şi conferinţelor, ci şi unor reuniuni ale preoţilor şi familiilor acestora.