Salariile personalului nedidactic vor creşte cu 12%
Începând cu 1 august, salariile personalului nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar vor fi majorate cu 12%, a anunţat ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice. Guvernul a mai reglementat şi modul de acordare a alocaţiilor sociale, astfel încât acesta să nu fie afectat de dublarea alocaţiilor pentru copii.
Salariile personalului nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar vor fi majorate cu 12% începând cu 1 august 2015, a anunţat marţi ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Rovana Plumb. „O Ordonanţă de urgenţă aprobată astăzi (n.r. marţi) se referă la respectarea acordului cu partenerii noştri sociali din domeniul educaţiei. Mă refer la 60.000 de persoane, cadre nedidactice, din sistemul de învăţământ preuniversitar şi universitar, care vor beneficia de o majorare salarială cu 12%, începând cu 1 august“, a anunţat ministrul muncii, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Majorarea se aplică salariilor de bază ale personalului nedidactic din învăţământul preuniversitar de stat, din inspectoratele şcolare şi unităţile conexe, din instituţiile de învăţământ superior de stat şi din bibliotecile centrale universitare, relatează Agerpres. De asemenea, actul normativ prevede creşterea cu 12% a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte din salariul de bază, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. În total, de majorarea salarială vor beneficia 53.848 de persoane din învăţământul preuniversitar de stat şi 7.468 de persoane din învăţământul universitar, iar impactul bugetar pentru aplicarea acestor creşteri salariale este estimat la 38,6 milioane de lei pentru anul 2015, iar pentru anul următor la 115,8 milioane de lei.
Tot cu 12% ar putea creşte şi salariile angajaţilor din administraţia publică locală, consiliile locale şi judeţene urmând să ia această decizie „în funcţie de buget şi de plafonul stabilit de Ministerul de Finanţe”. „Prin OUG care presupune completarea ordonanţei 83 privind salarizarea în sistemul preuniversitar şi universitar - de care beneficiază cele 60.000 de cadre nedidactice - am făcut o nouă prevedere prin care salariaţilor din administraţia publică locală, în limita bugetului şi a plafonului care a fost stabilit de către Ministerul de Finanţe, li se pot majora salariile cu până la 12%“, a explicat ministrul Plumb.
Tot marţi, Guvernul a reglementat printr-o ordonanţă de urgenţă şi modul de acordare a alocaţiilor sociale, astfel încât acesta să nu fie afectat de dublarea alocaţiilor pentru copii.
Potrivit noilor prevederi legale, venitul net lunar în funcţie de care se acordă alocaţia pentru susţinerea familiei şi ajutorul social va fi stabilit având în vedere un cuantum al alocaţiei de stat pentru copiii în vârstă de peste 2 ani de 42 de lei, respectiv de 84 de lei pentru copiii cu dizabilităţi în vârstă de peste trei ani. „Modificarea este necesară pentru a permite acordarea, în continuare şi în acelaşi cuantum, a alocaţiei pentru susţinerea familiei şi a ajutorului social acelor familii care, începând cu luna iulie 2015, nu ar mai fi fost considerate eligibile să primească aceste drepturi după majorarea alocaţiei de stat pentru copii. Trebuie menţionat faptul că la stabilirea veniturilor care se iau în calcul pentru acordarea drepturilor de ajutor social, precum şi a drepturilor de alocaţie pentru susţinerea familiei, se are în vedere şi alocaţia de stat pentru copii“, se arată într-un comunicat al Executivului.