Salariile şi pensiile mici nu vor fi afectate de criză
Preşedintele Traian Băsescu a spus ieri, la Congresul Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Publică „Publisind“, că salariile şi pensiile mici nu vor fi afectate şi va trebui găsită o formulă să fie uşor ridicate chiar şi în această perioadă de criză.
Şeful statului a menţionat că, în urma negocierilor, a fost acceptat punctul de vedere al FMI, potrivit căruia România va avea o creştere economică negativă de minus 4% din PIB, precizând că aceasta implică reducerea veniturilor bugetului de stat cu diferenţa între estimarea iniţială de creştere economică cu 2,5 şi estimarea FMI de minus 4%, adică 6,5%. El a adăugat că s-a decis ca această diferenţă să implice o reducere de 1,1% a cheltuielilor din sistemul public. Şeful statului a menţionat însă că aceasta nu poate afecta investiţiile. Preşedintele a explicat că aceasta se poate realiza fie prin îngheţarea salariilor funcţionarilor publici şi contractuali şi, în timp, o aşezare a sporurilor la 30% din salarii. Băsescu a menţionat că modalitatea de aplicare va depinde de modul de negociere cu sindicatele. „Ce nu pot fi afectate sunt salariile mici. Va trebui să se găsască o soluţie pentru creşterea acestora în perioada următoare“, a spus Băsescu, menţionând că acest lucru este valabil şi pentru pensiile mici.