Salariul minim brut în construcţii va fi 700 de lei
Patronatele şi sindicatele din Construcţii au semnat un act adiţional (Actul Adiţional nr. 2/26 ianuarie 2011) la Contractul Colectiv de Muncă în sectorul de construcţii la un salariu minim brut pe economie de 700 de lei, a declarat Laurenţiu Ploşceanu, preşedinte ARACO. Partenerii sociali reprezentativi din sectorul de construcţii au semnat actul adiţional, stabilind extinderea valabilităţii prevederilor CCM până la apariţia în "Monitorul Oficial" a noului Cod al Muncii, urmând ca în termen de 30 de zile negocierile să fie reluate, un nivel al salariului minim brut pentru sectorul de construcţii de 700 lei/lună pentru un program normal de lucru de 170 de ore pe lună începând cu 1 ianuarie 2011 şi coeficienţii de ierarhizare minimali specifici sectorului de construcţii.