Salonul Artelor Decorative 2024, la București

Un articol de: Ștefania Coșuleanu - 23 Aprilie 2024

Muzeul Național Cotroceni vernisează joi, 25 aprilie 2024, ora 13:00, în Spațiile Medievale, cea de-a 22-a ediție a Salonului Artelor Decorative. Curatorii, Cosmin Năsui și Georgiana Cozma, propun două focusuri expozi­ționale speciale: un prim-plan tematic dedicat familiilor din artele decorative din România și o primă elogiere expo­zițională retrospectivă dedicată artistului recent dispărut Vladimir Șerban Cioroiu (n.1951 - d. 2023). Focusul „Con­tinuități creative: familii în artele decorative din România” aduce în atenția publicului preocupări și filiații artistice transmise între generații de la părinți la copii, cum ar fi familiile pictorilor Dan Băncilă (n. 1943) și David Leonid Olteanu (n. 1968). În sec­țiunea „History” este elogiată, în mod retrospectiv, activitatea artistului Vladimir Șerban Cioroiu, pentru a marca reperele necesare contextului de muzeificare a operei acestuia, arată site-ul uap.ro. Salonul Artelor Decorative este deschis în perioada 26 aprilie - 23 iunie 2024, de marți până duminică, în intervalul orar 9:00-17:00.  Accesul este posibil doar în baza unei programări prealabile, la adresa vizitare@muzeulcotroceni.ro sau la tel.: 021.317.31.07 sau 0725.518.381.