„Salonul Hunedorean al Cărţii”, la Deva

Data: 19 Octombrie 2017

Aproape 120 de edituri dinţară sunt prezente, între 18-21 octombrie, la Salonul Hunedorean al Cărţii, manifestare culturală organizată la Deva de Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu”, în colaborare cu Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara.

„Timp de patru zile, municipiul Deva este locul în care organizăm această adevărată sărbătoare a cărţii. Anul acesta sunt prezente 119 edituri cu o bogată ofertă de carte din toate domeniile, o participare-record cu care ne mândrim. Toate sunt edituri bine cunoscute care şi-au câştigat un loc merituos pe piaţa de carte din România. Se citeşte foarte mult, iar acest lucru este demonstrat şi de faptul că zilnic avem circa 250 de persoane care vin la bibliotecă”, a declarat managerul bibliotecii judeţene, Sebastian Bara, citat de Agerpres. Pe parcursul celor patru zile ale Salonului, iubitorii de lectură sunt invitaţi să ia parte la lansări de carte, programate aproape din oră în oră. „Salonul Hunedorean al Cărţii” este deschis zilnic între orele 10,00 şi 20,00, iarintrarea publicului este gratuită.