Sâmbăta lui Lazăr la Mănăstirea Antim din București

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 27 Aprilie 2024

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit sâmbătă, 27 aprilie, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Antim din Capitală, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Emilian Apostolescu, reporter al Ziarului Lumina, pe seama Parohiei Andronache din Protoieria Sector 2 Capitală. 

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a vorbit despre semnificația învierii lui Lazăr: „Din punct de vedere cronologic, învierea lui Lazăr a avut loc cu puțin timp înainte de pătimirile, moartea și Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Evangheliile pe care le vom auzi în Săptămâna Mare ne arată că mai ales pentru învierea lui Lazăr cărturarii și fariseii vor căuta și mai mult să-L omoare pe Iisus și chiar pe Lazăr, care era dovada învierii din morți și a puterii dumnezeiești a Mântuitorului Hristos. Mântuitorul l-a înviat și pe tânărul văduvei din Nain, pe care îl duceau să-l îngroape. La evrei, dacă moartea survenea după-amiază, înmormântarea avea loc în dimineața zilei următoare, iar dacă cineva murea în prima parte a zilei, până seara era înmormântat. De asemenea, Mântuitorul a înviat-o și pe fiica lui Iair, mai-marele sinagogii din Capernaum, care adormise de puțină vreme. Acolo, sigur că unii dintre cei care cleveteau împotriva Mântuitorului puteau să ridice un semn de întrebare asupra realității morții, zicând că poate era o moarte aparentă. În cazul lui Lazăr, însă, el era mort de patru zile și, potrivit mărturiilor surorilor lui, Marta și Maria, deja intrase în procesul firesc al descompunerii trupului după moarte. De aceea, astăzi, în ajunul Floriilor, sărbătorim această înviere din morți a lui Lazăr și, după cum se spune în troparul zilei, această minune prevestește, arată în chip minunat adevărul învierii celei de obște, când toate trupurile celor adormiți de-a lungul istoriei vor învia și se vor prezenta la Judecata Universală”. 

De asemenea, ierarhul l-a felicitat pe noul hirotonit, părintele diacon Emilian Apostolescu, care va sluji la Parohia Andronache din sectorul 2. „Astăzi a fost hirotonit în cadrul Sfintei Liturghii un tânăr teolog, angajat al Publicațiilor LUMINA. Emilian Apostolescu a absolvit Seminarul Teologic Ortodox «Chesarie Episcopul» din Buzău, urmând apoi cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă «Justinian Patriarhul» din București, licență și masterat. În timpul studiilor universitare s-a bucurat de două burse Erasmus, una în Finlanda, la o facultate de filosofie și teologie, iar o altă bursă în Turcia, la o facultate de istorie. Este un tânăr evlavios și foarte bine pregătit din punct de vedere teologic și un angajat fidel al Publicațiilor LUMINA. Dorim să-i felicităm pe părinții care l-au educat frumos, pe cei care l-au format duhovnicește și intelectual, rugându-ne Bunului Dumnezeu ca să-i dăruiască slujire rodnică și o activitate binecuvântată în cadrul Bisericii noastre”, a precizat Preasfinția Sa.