Sănătate: Diabetul, principala cauză a bolii cronice de rinichi
Medicii nefrologi avertizează asupra creşterii incidenţei bolii cronice de rinichi, care, în prezent, afectează 10-15% din populaţie. Aceasta poate fi asociată cu bolile cardiovasculare şi cu diabetul, fiecare dintre ele putând reprezenta un factor de risc sau de complicaţie a celeilalte. În România, se estimează că ar fi aproximativ 1,3 milioane de persoane cu diabet, din care doar 600.000 primesc tratament şi 1.800 sunt incluse în programul de dializă.
Potrivit preşedintelui Societăţii Române de Nefrologie, Adalbert Schiller, creşterea suferinţei rinichiului şi nedepistarea la timp a bolii duce la o creştere explozivă a numărului de transplanturi şi de cazuri de dializă. Acesta a mai precizat că, în contextul creşterii numărului de pacienţi cu diabet zaharat de tip II şi cu obezitate la nivel mondial, diabetul reprezintă principala cauză a bolii cronice de rinichi. Astfel, conform estimărilor specialiştilor, diabetul duce la o creştere de aproximativ 12 ori a riscului de boală cronică de rinichi stadiul terminal. Gradul de afectare a funcţiei renale a persoanelor diagnosticate cu diabet creşte progresiv, de la 7,3% în momentul depistării bolii, până la 17,3% după cinci ani, ajungând după 15 ani la 28%. Riscul pacientului cu afectare renală rămâne unul cardiovascular, în toate cele cinci stadii ale bolii cronice de rinichi, cea mai frecventă cauză de mortalitate în rândul acestora fiind cea de inimă. Datele statististice arată că diabetul reprezintă a cincea cauză de deces din lume şi că peste 50 de milioane de oameni au această maladie, un milion dintre ei primind terapie substitutivă renală. De obicei, boala se dezvoltă lent, iar primele simptome pot apărea atunci când aceasta este deja în stadiu avansat. Principalii factori de risc comuni ai apariţiei şi asocierii dintre boala cronică de rinichi, diabet şi bolile cardiovasculare sunt excesul de greutate sau obezitatea, stilul de viaţă, condiţiile socio-economice, vârsta şi fondul genetic. Aceşti factori nu influenţează doar debutul bolii, ci şi progresia acesteia, crescând semnificativ riscul unor complicaţii grave, susţin medicii.