Sancțiuni mai aspre pentru șoferii agresivi în trafic
Guvernul a adoptat ieri o ordonanță de urgență care înăsprește legislația rutieră, făcând un prim pas spre creșterea siguranței din trafic. Potrivit specialiștilor în conducere defensivă, care au dat ca exemplu un plan aplicat cu succes în Suedia, modificările legislației nu duc automat la reducerea numărului de accidente, dacă nu sunt întărite și de programe eficiente de educație rutieră, precum și de investiții pentru dezvoltarea și întreținerea infrastructurii rutiere.
Reprezentanţii şcolilor de conducere defensivă atrag atenția autorităţilor că este nevoie urgent de o strategie de educaţie rutieră şi conducere defensivă, în contextul în care ţara noastră este pe primul loc în Europa la numărul de accidente rutiere grave.
Printre măsurile propuse de aceștia în cadrul unei conferinţe de presă, la care au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor, se numără educaţia rutieră pentru copiii între şase şi 10 ani, cursuri de conducere defensivă, sisteme mai bune de supraveghere a traficului şi de aplicare a legii şi modernizarea infrastructurii, măsuri similare unui plan implementat de Suedia.
„Ne-am gândit la o strategie similară celei din Suedia, care în 1997 a adoptat Vision Zero, un plan prin care şi-a propus să scadă la zero numărul de decese până în 2020. Şi ei mai au de lucru, dar diminuarea este de 165%”, a declarat Titi Aur, iniţiatorul propunerii, în cadrul conferinţei de presă.
El a menţionat că planul implementat de suedezi s-a bazat pe trei piloni, respectiv educaţia, infrastructura şi legislaţia.
„Noi am gândit deja o strategie similară, am fost în Suedia pentru a vedea ce fac specialiştii de acolo, am realizat chiar şi un documentar, iar acum ne dorim să începem cât de curând lucrul alături de autorităţile din România”, a spus Titi Aur, potrivit Agerpres, arătând că un plan integrat ar putea reduce cu 20% până la 50%, în cinci ani, numărul de accidente mortale.
În vederea creșterii siguranței rutiere, Guvernul a luat o primă măsură aprobând, în şedinţa de ieri, noi sancţiuni pentru comportamentul agresiv la volan.
Astfel, șoferii care vor circula nejustificat pe banda de urgenţă a autostrăzii vor primi amenzi care cresc de la 580 lei - 725 lei la 1.305 lei - 2.900 lei, iar sancţiunea cu puncte de penalizare se înlocuieşte cu suspendarea permisului pentru 90 de zile. Întoarcerea sau mersul înapoi pe autostradă, ca și circulația pe contrasens vor atrage suspendarea permisului pentru 120 de zile.
De asemenea, se majorează perioada de suspendare a dreptului de a conduce de la 90 de zile la 120 de zile pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată, iar nerespectarea regulilor la depăşire va duce la amenzi mai mari (de la 580 lei - 725 lei la 870 lei - 1.160 lei) și suspendarea permisului timp de 60 de zile. Depășirea vitezei legale cu peste 70 km/h va atrage suspendarea permisului pentru 120 de zile. (C. Z.)