Sancţiuni pentru munca la negru

Data: 17 Iulie 2025

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale desfăşoară o campanie naţională pentru depistarea muncii la negru, într-o primă fază fiind vizat sectorul construcţiilor, însă controalele se vor extinde şi în alte domenii de activitate.

„Peste 1.000 de inspectori de muncă din toate judeţele merg, concomitent, într-o campanie pentru a depista munca la negru. (...) Acum e o temă specifică pentru că e important ca oamenii care muncesc cinstit în această ţară, în construcţii, de exemplu, să primească legal şi oficial şi cu toate taxele plătite la zi banii pe care îi merită pentru munca lor”, a declarat ministrul de resort, Petre-Florin Manole într-o intervenţie la televiziunea Antena 1.

Demnitarul a mai subliniat că o astfel de campanie este necesară „pentru că angajatorii oneşti suferă în urma unei concurenţe neloiale care trebuie corectată”, iar cei care încalcă legea este firesc să fie sancţionaţi.

De asemenea, MMFTSS în colaborare cu Ministerul Sănătăţii lucrează la „gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap”, deoarece, spune ministrul, România are nişte boli care, „deşi sunt o problemă pentru fiecare cetăţean, nu ar trebui să fie un motiv de eliberare a unui certificat de handicap”.

„Sunt din ce în ce mai multe persoane care au astfel de certificate de handicap, de la acelaşi medic, pentru aceeaşi «boală». Există fraudă în sistem şi vrem un mecanism de transparentizare astfel încât, pe de o parte, să diminuăm, poate chiar să eliminăm frauda şi, pe de altă parte, să-i putem trage la răspundere pe medicii care (...) fac astfel de falsuri şi care trebuie să răspundă cât de aspru se va putea”, a mai declarat, potrivit aceleiaşi surse, ministrul muncii.

În ceea ce priveşte zvonurile lansate în online potrivit cărora România nu ar mai avea bani de pensii şi salarii, ministrul a dat asigurări că acestea sunt false, fiind generate cu rea-credinţă de persoane care doresc să creeze o anumită emoţie negativă în societate, mai ales în contextul măsurilor de austeritate.

„Nu este prima dată când se rostogoleşte un astfel de discurs chiar şi din partea unor politicieni. Nu este nici o problemă şi nu va fi nici o problemă; statul român a plătit pensiile şi salariile şi în ani mult mai grei”, a răspuns Florin Manole. (O.N.)