Șansa de a ne întâlni cu Dumnezeu
Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla. Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale. Adevărat grăiesc vouă: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăţia Sa. Matei 16, 24-28
În capitolul al XVII-lea din Evanghelia după Matei găsim mărturie despre Schimbarea la Faţă a Domnului Iisus Hristos. Mântuitorul a spus ucenicilor Săi că ei trebuie să lucreze în această viaţă pentru a putea să dobândească viaţa cea veşnică. El ne arată cum trebuie să procedăm dacă vrem să fim plăcuţi lui Dumnezeu: „dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”. Avem de îndeplinit câteva cerinţe: să vrei şi să-ţi doreşti cu ardoare viaţa trăită în sfinţenie, prin respectarea poruncilor Domnului Hristos. Să te lepezi de egoism. Să îţi duci crucea în mod responsabil până la sfârşitul vieţii. Să împlineşti poruncile Domnului Hristos ducând o viaţă curată şi autentic creştină. Chiar dacă cineva va câştiga lumea întreagă, dar îşi va pierde sufletul, în fapt a pierdut şansa de a se întâlni cu Dumnezeu. Toate au următoarea finalitate: când Domnul Hristos va veni în slava Sa împreună cu sfinţii îngeri, va răsplăti fiecăruia după faptele sale.