Șantierul Așezământului românesc din München continuă
Construcția noului Așezământ ortodox românesc „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” a continuat în ritm susținut în lunile de vară, informează mitropolia-ro.de. Lucrările la noua biserică a aşezământului bisericesc românesc din München au fost binecuvântate în data de 21 aprilie 2018 de IPS Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, și PS Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului. „Noua biserică a ajuns în partea de apus la nouă metri înălţime, s-a efectuat o bucată din şarpantă, urmând ca în curând să se ajungă la aceeași înălțime și în zona altarului. Concomitent se lucrează și la cele două corpuri de clădiri, iar după ce stâlpii cruciformi de la subsolul bisericii au fost donați, au fost preluate spre donare de către credincioși și crucile care vor fi amplasate pe turlele bisericii. Lunile de vară au fost la șantierul viitorului Așezământ ortodox românesc din München-Aubing atât o perioadă bună pentru evoluția construcțiilor, cât și prilej pentru o mică sărbătoare a comunității (...). În luna iulie s-a lansat o nouă acţiune de donare a crucilor de pe turla bisericii şi de pe acoperişul cruciform, cruci care urmează să fie lucrate şi montate peste câteva luni. Costurile de planificare, producţie, transport şi montaj al crucii de pe turlă a fost calculat la 5.000 euro, iar ale fiecăreia din celelalte patru cruci din cele patru laturi ale acoperişului, la câte 3.500 euro. La începutul lunii august, pe lângă evoluția construcției viitoarei biserici, lucrările au continuat și la cele două clădiri. În jurul corpului B (centrul comunitar) se fac umpluturile cu pietriş. La corpul mănăstirii s-a turnat planşeul peste etajul I, iar acum se încep lucrările la mansardă şi acoperiş”, a spus PS Părinte Sofian Brașoveanul.