Şantierul îşi schimbă înfăţişarea în fiecare zi
Pe şantierul Catedralei Mântuirii Neamului, echipele de muncitori lucrează pe toată suprafaţa radierului construcţiei la montarea fierului-beton. Două pompe speciale transportă betonul în diferite locuri ale fundaţiei, unde armarea s-a finalizat la placa inferioară şi la grinzi.
Locul unde se construieşte viitoarea Catedrală patriarhală este un adevărat furnicar, unde sute de oameni şi zeci de utilaje lucrează la înălţarea lăcaşului de rugăciune. Pe zi ce trece şantierul îşi schimbă înfăţişarea. Acolo unde acum câteva zile se montau barele de fier în armătură, acum se toarnă beton şi se înalţă cofraje de lemn. Inginerul Vlad Roman, managerul de proiect din partea constructorului (foto) ne-a explicat că lucrările se desfăşoară independent pe anumite bucăţi ale radierului şi sunt în stadii diferite. "Dacă este să o luăm dinspre altar spre vest, se poate observa că am început la altar armarea pereţilor grinzilor, pe la mijloc se armează radierul interior, iar mai la vest se stabilizează armăturile pe grinzi, pe radierul inferior şi pe cel superior, iar în partea de nord-vest am început să introducem cofrajele în vederea turnării grinzilor din radier. În partea a doua a săptămânii vom avea deja primele grinzi de radier turnate complet. Mai departe, săptămâna viitoare sperăm să avem radier superior turnat", ne-a spus inginerul. Echipele de muncitori sunt ajutate de patru macarale-turn care transportă fierul-beton şi părţile din cofraje. Deşi vântul s-a înteţit începând de ieri, lucrările au continuat. Inginerul Vlad Roman ne-a spus că vântul nu a fost atât de puternic încât să împiedice activitatea macaralelor. Transportul fierului-beton s-a făcut mai greu şi cu mai multă atenţie din partea muncitorilor. "După cum se poate observa uşor, în acest moment şantierul este ocupat pe toată suprafaţa, inclusiv pereţii radierului de la altar au început să fie armaţi, în partea de vest au loc alte operaţii, cele patru macarale-turn sunt folosite la maxim, la fel şi betonierele şi pompele de transportat betonul. Aproape în fiecare zi turnăm cu două pompe de beton şi ne-am propus ca la începutul lunii mai să fim într-un stadiu avansat al lucrărilor de la radier. Se poate turna şi cu o singură pompă, dar este în mod clar mai avantajos ca echipele de muncitori, care se află în diferite stadii, să îşi efectueze lucrările de betonare independent", ne-a explicat inginerul Vlad Roman. Lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului pot fi sprijinite la orice parohie sau mănăstire din cuprinsul Patriarhiei Române sau la următoarele conturi: cont BCR (LEI): RO53 RNCB 0075 0048 9503 0109, sucursala sector 4, Bucureşti; cont BCR (EUR): RO96 RNCB 0075 0048 9503 0111 sucursala sector 4, Bucureşti; cont BCR (USD): RO26 RNCB 0075 0048 9503 0110 sucursala sector 4, Bucureşti. Pentru mai multe informaţii poate fi accesat site-ul http://www.catedralaneamului.ro.