„Săptămâna altfel“ la Liceul Tehnologic Petricani şi la biserica maramureşeană de la Mănăstirea Neamţ
În perioada 18-22 aprilie 2016, Şcoala românească a pregătit o săptămână care se doreşte a fi „altfel“ din mai multe puncte de vedere, motiv pentru care, la Liceul Tehnologic Petricani, catedra de religie ortodoxă coordonată de pr. prof. Constantin Cristian Andron a organizat două conferinţe despre „Sărbătoarea Învierii“, la care au participat elevii liceului.
Prima conferinţă a avut loc marţi, 19 aprilie, şi a fost susţinută de pr. Gheorghe Trofin de la Parohia Boiştea, la aşezământul social-cultural al Parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din satul Petricani. A doua conferinţă a fost susţinută miercuri, 20 aprilie, de pr. Filip Marian, misionar protopopesc, în Biserica parohială „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ - Târpeşti. Părinţii invitaţi au prezentat sărbătoarea Învierii Domnului atât din punct de vedere biblic, dar şi al tradiţiilor locale, apoi au răspuns la întrebările elevilor.
Tot în cadrul „Săptămânii altfel“, joi, 21 aprilie, Biserica maramureşeană „Sfânta Treime“ de la Mănăstirea Neamţ a fost gazda unor grupuri de copii care au vizitat şi au descoperit un loc binecuvântat de minunea din anul 1822 a Maicii Domnului. Părintele Constantin Cristian Andron, sujitorul bisericii, a prezentat copiilor şi profesorilor istoria locului, a rostit rugăciuni de binecuvântare, iar la final le-a oferit micilor pelerini iconiţe, pliante şi dulciuri.
„Săptămâna altfel se doreşte a fi un timp al bucuriei, al descoperirilor, al unor experienţe variate, oferindu-le copiilor noi oportunităţi şi viziuni asupra lumii înconjurătoare. Mă bucur că doamnele profesoare au ales o zi pentru a vă aduce mai aproape de Dumnezeu şi de creaţia Sa“, a explicat părintele Cristian grupei „Floricelelor“ de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 2 - Tg. Neamţ.
Biserica în „Săptămâna altfel“ trebuie sa fie alături de Şcoală, venind în întâmpinarea nevoilor reale ale elevilor, oferindu-le dragoste din bunătatea lui Dumnezeu.