Săptămâna duhovnicească în Oltenia

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 21 Feb 2018

Prima săptămână a Postului Mare, sau Săptămâna duhovnicească, a adus numeroase bucurii duhovniceşti în Mitropolia Olteniei. Slujba Canonului cel Mare a fost săvârşită în toate catedralele chiriarhale, în paraclisele mitropolitane şi în parohii, rugăciunea credincioşilor fiind întărită prin cuvinte de binecuvântare din partea arhiereilor.

În Cetatea Băniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a fost prezent luni seară, în prima zi de săvârşire a Canonului cel Mare, în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. Programul liturgic din această săptămână include slujba Utreniei, urmată de Ceasurile 1, 3, 6, 9 şi Obedniţa. De luni până joi inclusiv, începând cu ora 17:00, se săvârşeşte în toate paraclisele mitropolitane din Craiova, în cadrul Pavecerniţei Mari, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. De asemenea, miercuri şi vineri, după slujbele religioase de dimineaţă, se săvârşeşte Liturghia Darurilor înainte sfinţite. Sâmbătă dimineaţă vor fi săvârşite Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur şi slujba de pomenire pentru cei adormiţi, iar în prima duminică a Sfântului şi Marelui Post va fi oficiată Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, care se săvârşeşte doar de 10 ori în cursul anului bisericesc.

Programul liturgic special este săvârşit în această săptămână şi la paraclisul Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, unde slujbele religioase specifice vor fi completate cu o serie de conferinţe duhovniceşti susţinute de profesori de la Facultatea de Teologie din Craiova. Ca în fiecare an, la începutul perioadei Postului Mare, elevii seminarişti vor primi Taina Sfintei Împărtăşanii în cadrul Sfintei Liturghii.

IPS Părinte Varsanufie a slujit la Catedrala „Sfântul Nicolae” din Râmnic

În seara primei zile a Postului Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a săvârșit slujba Pavecerniței Mari la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae”, în cadrul căreia a citit Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. „Canonul cel Mare este un canon de pocăință, adică un lung imn liturgic (peste 250 de stihiri), alcătuit din 9 cântări bogate, compuse la rândul lor din stihiri scurte de pocăință, ritmate de invocația «Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!», cerere care amintește de rugăciunea vame­șu­lui din prima duminică a perioadei Triodului.
Canonul reprezintă un dialog al omului cu propria conștiință, luminată de citirea Sfintei Scripturi. Sufletul care se pocăiește plânge că nu a urmat pilda luminoasă a drepților virtuoși, ci robia patimilor arătate în mulți păcătoși, dintre care unii nu s-au pocăit, iar alții s-au mântuit tocmai fiindcă s-au pocăit. «Ia aminte, cerule, și voi grăi; pământule, primește în urechi glasul celui ce se pocăiește lui Dumnezeu și-L laudă pe Dânsul. Ia aminte, Dumnezeule, Mântuitorul meu, cu ochiul Tău cel blând, și primește mărturisirea mea cea călduroasă»”, a spus IPS Varsanufie la finele slujbei.

Slujbe de umilinţă în Cetatea Severinului

La Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin, săptămâna aceasta alături de credincioşi va fi prezent şi Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, care va săvârşi slujba Pavecerniţei Mari, înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi al catedralei. Astfel, în fiecare seară, începând cu ora 18:00, clopotele vor vesti începutul mântuitoarelor slujbe de seară, îmbietoare la meditaţie duhovnicească şi îndemnătoare la ascultarea poruncilor lui Dumnezeu.

Dacă la început Canonul cel Mare se citea doar în mănăstiri, în prezent el se citeşte şi în majoritatea bisericilor de parohie, credincioşii participând în număr mare la această slujbă deosebită. Rolul şi scopul Canonului cel Mare este să ne descopere păcatul şi, astfel, să ne conducă spre pocăinţă.