Săptămâna duhovnicească în Parohia Chişoda
În prima săptămână din Postul Mare, pr. Traian Debucean, parohul bisericii din Chişoda, Protopopiatul Timişoara I, a organizat Săptămâna Duhovnicească. Cu acest prilej, în fiecare seară au fost săvârşite slujbe specifice perioadei postului, urmate de un cuvânt de învăţătură, susţinut de un preot invitat dintr-o altă parohie. Astfel, miercuri, 20 martie, credincioşii Parohiei Chişoda l-au avut în mijlocul lor pe pr. Ioan Mezinca, parohul Bisericii Timişoara – Zona Steaua, care a subliniat că „prima săptămână a postului este foarte importantă pentru noi, pentru această despătimire cum o numesc Sfinţii Părinţi. Acum trebuie să începem să ne curăţim de păcatele noastre, să ne cerem iertare unii de la alţii şi să ne pocăim, pocăinţa fiind o treaptă pe scara ridicării sau apropierii noastre de Dumnezeu“. (Valentin Birău)