Săptămână duhovnicească în parohiile Maşloc şi Temereşti
De curând, la parohiile Maşloc şi Temereşti din cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei s-a desfăşurat Săptămâna duhovnicească, la care au participat credincioşi din parohie, preoţi invitaţi, reprezentanţi ai şcolilor din localitate împreună cu elevi, corale bisericeşti şi au fost susţinute referate privind Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. De asemenea, au fost abordate teme duhovniceşti specifice acestei perioade a Postului Mare. La Parohia Maşloc, evenimentul a fost marcat prin acţiunea „O zi de rugăciune şi meditaţie creştină“ la biserica cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, unde a fost prezentată cateheza cu tema „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - modele pentru creştinii de azi“, susţinută de pr. Valentin Bugariu de la Parohia Birda. „Perioada Postului Mare reprezintă, pentru fiecare dintre noi, prilejul apropierii de Dumnezeu prin curăţirea sufletească şi trupească. Aşa cum Mântuitorul Iisus Hristos îndemna întotdeauna pe oameni să îi apropie pe copii de Dumnezeu şi de cuvântul Evangheliei, chemând aceste suflete neprihănite la întâlnirea cea de taină, şi noi, slujitorii Sfântului Altar, căutăm să împlinim această chemare dumnezeiască. Apropierea copiilor şi a tuturor credincioşilor de Sfânta Împărtăşanie şi unirea lor cu Sfintele Taine ale lui Hristos îi fac pe aceştia vrednici hristofori, purtători de Hristos în trupurile lor, ca templu al locuirii Sfântului Duh“, a precizat pr. Ilia Pătruţ Pavlovici, parohul bisericii. Au fost săvârşite slujbe şi rugăciuni, urmate de un cuvânt de învăţătură, susţinut de un preot invitat dintr-o altă parohie, iar mai apoi a fost oficiată Taina Sfântului Maslu.
De asemenea, şi la Parohia Temereşti din cadrul Protopopiatului Făget s-a desfăşurat Săptămâna duhovnicească.
„Evenimentul a adus în mijlocul parohiei Corala «Giroceana», condusă de teologul Mircea Sturza, care a susţinut un concert de cântări religioase adecvate perioadei Triodului. Au fost săvârşite slujbe zilnice la care au fost invitaţi preoţi din împrejurimi care au pus la sufletul credincioşilor cuvinte de folos pentru mântuire. S-au săvârşit Liturghia Darurilor, Pavecerniţa Mare şi Acatiste. Săptămâna duhovnicească s-a încheiat în duminica a treia din post cu Taina Sfântului Maslu săvârşită după Sfânta Liturghie, la care au participat şapte preoţi“, a specificat pr. Dorin Covaci, parohul Bisericii „Sfinţii Petru şi Pavel“.