Săptămâna duhovnicească la Caransebeș
La Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeș, în zilele de luni până joi de săptămâna trecută, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujbele rânduite în prima săptămână din Postul Mare. Ierarhul a săvârșit slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a fost citit Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. De asemenea, pe lângă Pavecernița Mare, începând cu ora 22:00, chiriarhul a oficiat și slujba Miezonopticii și a Utreniei, prin care a îndemnat credincioșii să privegheze neîncetat. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. La slujbe au participat și elevii Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, alături de părinții profesori, dar și numeroși credincioși.
„Am încercat și noi în cetatea Caransebeșului să ne hrănim din cuvântul lui Dumnezeu, care are putere multă. Venind la catedrală și participând la toate sfintele slujbe, ne-am hrănit din cuvântul lui Dumnezeu, dar și din cuvintele Sfinților Părinți, din alcătuirile imnografilor care au bineplăcut lui Dumnezeu, pentru că toți Sfinții Părinți au fost inspirați de Duhul Sfânt”, a spus PS Părinte Episcop Lucian.
Tot la Catedrala Episcopală din Caransebeș, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a oficiat vineri Liturghia Darurilor înainte sfințite, iar sâmbătă Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, precum și slujba Parastasului.