Săptămâna duhovnicească la Facultatea de Teologie din Arad
În această primă săptămână a Postului Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, s-au desfăşurat la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad activităţi duhovniceşti ce şi-au propus introducerea studenţilor teologi în atmosfera de post şi rugăciune specifică acestei perioade, ca modalitate de dobândire a darurilor dumnezeieşti.
Postul Naşterii Domnului este o chemare la pocăinţă, la desăvârşire sufletească pentru a primi aşa cum se cuvine pe Mântuitorul Hristos, Care vine în lume şi Se face om pentru ca pe oameni să-i ridice la viaţă duhovnicească. În fiecare dimineaţă a fost săvârşită Sfânta Liturghie, urmată de un cuvânt de învăţătură din partea unuia dintre profesorii facultăţii. Părintele Adrian Murg, în cuvântul său, a făcut câteva scurte referiri la semnificaţia Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos şi a postului care precede acest praznic. A arătat mai întâi că Fiul lui Dumnezeu a venit în lume sub chipul unui prunc pentru ca să-l ridice pe om şi omenirea întreagă de la starea de pruncie duhovnicească la cea a bărbatului desăvârşit, care are „prin obişnuinţă simţurile învăţate să deosebească binele şi răul” (Evrei 5, 14). Vorbind apoi despre post, a pornit de la cuvintele troparului: „Cu sângiuirile mucenicilor Tăi celor din toată lumea ca şi cu o porfiră şi cu vison împodobită fiind Biserica Ta…”, a arătat că postul este mortificarea trupului, o umblare pe calea unei mucenicii nesângeroase. De aceea, prin nevoinţa sa, postitorul contribuie la porfira şi visonul Bisericii, sporindu-i strălucirea şi frumuseţea.
„O etapă pe calea despătimirii”
Părintele Ştefan Negreanu a îndemnat la stăruinţă în rugăciune şi post, amintind că Dumnezeu îi îndepărtează pe cei `căldicei”. Tâlcuind apoi textul `dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă, şi pe femeie, şi pe copii, şi pe fraţi, şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu. Şi cel ce nu-şi poartă crucea sa şi nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu” (Luca 14, 26-27), adică cel care vrea să urmeze lui Hristos trebuie să pună acest lucru mai presus de orice altă grijă lumească. Părintele Ioan Lazăr a amintit de folosul postului în viaţa duhovnicească, arătând că Mântuitorul Hristos recomandă postul şi înfrânarea, cumpătarea la mâncare şi băutură: `Luaţi seama de voi înşivă să nu se îngreuieze inimile voastre cu îmbuibarea de mâncare şi de băutură şi de grijile lumeşti” (Luca 21; 34). Postul apare ca o etapă pe calea despătimirii şi un ajutor de neînlocuit în lupta împotriva dorinţelor egoiste. Când postim, simţim cum ne sporeşte recunoştinţa faţă de Dumnezeu Care l-a învrednicit pe om cu puterea de a posti. Din înţelepciunea Patericului vedem că toate le facem doar cu ajutorul lui Dumnezeu, astfel, o pildă ne spune: `Fost-a un bătrân oarecare, ce mânca în toată ziua câte trei posmagi. Cândva, a venit la el un frate şi șezând ei să mănânce, a pus fratelui trei posmagi şi văzând bătrânul că încă îi mai trebuie, i-a adus alţi trei posmagi. Iar dacă s-a săturat, s-au sculat. Deci, l-a judecat bătrânul pe fratele şi i-a zis: Nu trebuie, frate, să slujim trupului! Iar fratele, cerând iertare de la bătrânul, a plecat. A doua zi a venit vremea să mănânce bătrânul şi a pus pe masă trei posmagi după obicei şi iarăşi îi era foame, dar s-a înfrânat. A doua zi la fel a pătimit. Deci a început a slăbi şi a priceput bătrânul că i s-a întâmplat depărtarea lui Dumnezeu şi s-a aruncat înaintea Domnului Dumnezeu cu lacrimi. Şi se ruga să cunoască pentru ce i s-a întâmplat aceasta şi îndată a văzut un înger care îi zicea: Pentru că l-ai judecat pe fratele, ţi s-a întâmplat aceasta. Să ştii dar că cel ce poate să se înfrâneze pe sine, sau altă faptă bună face, nu de voia sa le face, ci darul lui Dumnezeu este cel care îl întăreşte”.
„Postul este necesar întâlnirii omului cu Dumnezeu”
Părintele Caius Cuţaru a arătat că postul a fost instituit de Dumnezeu poruncindu-le protopărinţilor Adam şi Eva să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Postul este necesar întâlnirii omului cu Dumnezeu, amintind de Moise, care a postit înaintea primirii Tablelor Legii, de David, care a postit după căderea în păcat, de Ilie, care a înfrânt prin post pe „Baal şi Astarte”. S-a referit apoi la postul plăcut Domnului amintit la Isaia: `Nu ştiţi voi postul care Îmi place? - zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga şi Domnul te va auzi” (Isaia 58, 6-9). Postul Naşterii Domnului este încununat de bucurie şi lumină, după cum spune troparul praznicului: `Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptăţii, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție”.