„Săptămâna educaţiei globale” la Seminarul din Botoşani

Data: 26 Noiembrie 2018

Programul naţional „Săptămâna educaţiei globale” s-a desfăşurat anul acesta în perioada 19-23 noiembrie, având ca temă „Lumea se schimbă. Noi?”. Scopul educaţiei globale este de a încuraja educatorii şi cursanţii să exploreze activităţile educaţionale pentru cetăţenia globală. La Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” din Botoşani, „Săptămâna educaţiei globale” a reunit activităţi la care au participat deopotrivă cadre didactice şi elevi.

„Săptămâna educaţiei globale” a devenit tradiţie în ţara noastră. În fiecare an, în şcoli se organizează activităţi în spiritul obiectivelor şi scopului stabilit, se propune familiarizarea elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice cu principiile şi valorile educaţiei globale şi crearea unui cadru pentru înţelegerea drepturilor şi responsabilităţilor cetăţeniei europene.

La Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” din Botoşani, în „Săptămâna educaţiei globale” s-a lansat proiectul „Seminarişti de nota 10”, care va continua pe parcursul anului şcolar. Proiectul iniţiat de prof. dr. Ada Alexandrina este dedicat generaţiilor de elevi şi de profesori care au obţinut performanţe, care au făcut posibilă obţinerea unor rezultate şcolare frumoase, care au avut promovabilitate bună, prezenţă la orele de curs, implicare în activităţi extraşcolare, premii la concursuri şi olimpiade. În încheierea activităţii, directorul Seminarului Teologic „Sfântul Gheorghe”, pr. prof. dr. Daniel Dascălu, le-a transmis participanţilor că vor avea şi în continuare parte de toată susţinerea pentru a deveni mai buni şi performanţi, împreună, ca o mare familie a „seminariştilor de nota 10”.

O altă activitate care s-a bucurat de succes a fost „Ia centenară”, coordonată de prof. Crina Ştefan, prof. Corina Ţifrea şi prof. Ioana Şcarlii. Invitata manifestării, Maria Zoiţanu, membră a Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova, a realizat o prezentare a istoriei iei româneşti: „O ie poate fi o lecţie de istorie, dar pentru a o învăţa avem nevoie de exerciţiu şi de timp. Ia românească a fost purtată cu mândrie de Regina Maria, de principesele Ileana şi Elena, de cântăreaţa Maria Tănase. Frumuseţea iei româneşti a fost apreciată de pictorul francez Henri Matisse, care a realizat tabloul «La blouse roumaine», care este expus într-un prestigios muzeu din Paris”.

„Povestea Marii Uniri”, o altă activitate apreciată, a fost organizată de prof. Marius Rîznic, care a prezentat personalităţile care s-au implicat în făurirea idealului naţional din 1918. De asemenea, elevii au prezentat douăsprezece personalitaţi politice, istorice şi culturale care au avut o contribuţie pregnantă în evoluţia noastră ca popor de-a lungul timpului. S-au făcut remarcate eseurile realizate de elevii Pintilie Lucian şi Federovici Denisa din clasele a IX-a.

„Eu visez la o Românie liberă, unde părinţii nu vor mai pleca peste hotare pentru copiii lor, unde familiile vor locui sub acelaşi acoperiş, fericiţi şi câştigându-şi pâinea în ţara lor. Unde tinerii vor merge la facultăţi de renume în ţara lor, unde vor învăţa să îşi iubească ţara şi să facă în aşa fel încât şi alţii s-o iubească. Vor crea inginerii care vor face o Românie modernă şi care vor uşura viaţa tuturor”, a subliniat elevul Pintilie Lucian.

Pr. prof. Visarion Vizitiu a desfăşurat o activitate ce a avut ca temă „Creaţia - rod al iubirii şi atotputerniciei lui Dumnezeu. Cum o păstrăm?”. Elevii au vizionat un film de 30 de minute despre creaţie, după care au avut loc discuţii libere cu participanţii despre conservarea şi apărarea planetei de intervenţiile distructive ale omului.

Prof. Apostol Jeanina a organizat activitatea „Schimbarea începe cu noi - să ne alimentăm sănătos!” în cadrul căreia a fost invitată Aurora Oniciuc, tehnician în nutriţie, la care au participat 25 de elevi. D-na Oniciuc a prezentat modul de alimentaţie al bunicilor şi al părinţilor noştri, dar şi stilul diferit de viaţă al acestora, mult mai sănătos decât cel actual.

„Lumea se schimbă cu exemplul tău” este o altă activitate realizată în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Botoşani şi Seminarul Teologic, de către prof. Grădinaru Daniela şi prof Fortoeş Mariana. Au participat grupe de elevi de la ambele licee, invitată fiind prof. Ţipirigan Emilia, psiholog.

„Săptămâna educaţiei globale” s-a încheiat cu concertul vocal-simfonic „Ţara mea cântă” dedicat Centenarului Marii Uniri, al Filarmonicii de Stat din Botoşani în parteneriat cu Liceul de Artă „Ştefan Luchian” şi Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” Botoşani, elevii seminarişti fiind coordonaţi de prof. Grădinaru Cezar-Costel.