Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi 2019

Un articol de: Ziarul Lumina - 25 Aprilie 2019

Ediţia de anul acesta a festivalului Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi va avea loc în Bucureşti, între 19 și 26 mai, și va pune accentul pe compozitori francezi contemporani de vârf, dar şi pe promovarea tinerilor interpreţi şi creatori români, potrivit Mediafax. Lucrările acestora vor fi prezentate în concerte, iar cercetători francezi şi români vor putea dialoga în cadrul simpozionului de muzicologie cu tema „Gândirea muzicală de avangardă în Franţa şi România. Perspective şi interacţiuni, sub coordonarea prof. univ. dr. Valentina Sandu‑Dediu.

În cadrul evenimentului, o lucrare simfonică inovatoare a compozitorului francez Bernard Cavanna, renumit discipol al lui Aurel Stroe, va aduce în prim‑plan un cor de smartphone‑uri şi o tehnologie de vârf dezvoltată la centrul Grame din Lyon, ce va fi prezentată pe scena sălii Radio, în compania Orchestrei de Cameră Radio şi studenţilor Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.