Săptămâna Patimilor la Catedrala Mitropolitană din Iaşi
Credincioşii ortodocşi au intrat de luni, 25 aprilie 2016, în Săptămâna Patimilor. În toate bisericile sunt oficiate până vineri denii care rememorează drumul pătimirii Mântuitorului Hristos.
La Catedrala Mitropolitană din Iaşi sunt oficiate în această săptămână, în fiecare seară de la ora 18:00, slujbele Deniilor. Acestea rememorează episoadele prin care a trecut Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Cel Unul Născut, Care a suferit pentru păcatele noastre, fără să aibă vină.
În această dimineaţă, de la ora 9:00, se va oficia Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, iar de la ora 18:00 se va oficia slujba Deniei.
Mâine, 28 aprilie 2016, de la ora 9:00, va fi săvârşită Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia, iar de la ora 18:00, Denia celor 12 Evanghelii va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Vineri, 29 aprilie 2016, de la ora 7:00, se vor oficia Ceasurile, Obedniţa şi Vecernia (zi aliturgică). În cadrul Vecerniei, se va introduce Sfânta Cruce în Sfântul Altar. La Stihoavna acestei slujbe va fi scos Sfântul Epitaf. După cum a menţionat arhimandritul Dosoftei Şcheul, Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, la această procesiune va participa Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În aceeaşi zi, de la ora 18:00, va fi oficiată Denia Prohodului Domnului. În cadrul acestei slujbe, se cântă Prohodul Domnului, când, arhiereul, stareţul sau preotul şi credincioşii, împărţiţi în două, trei sau mai multe grupuri, încep cântarea Prohodului Mântuitorului, purtând lumânări aprinse. La sfârşitul Utreniei, când se cântă „Sfinte Dumnezeule“, se ia Sfântul Aer sau Sfântul Epitaf de către preoţi şi se iese în procesiune cu Sfânta Evanghelie şi cu prapurii, felinarele aprinse şi crucile şi se înconjoară biserica. Pe parcursul procesiunii se cântă „Sfinte Dumnezeule“ - funebru şi „Mergi la cer şi te aşază lângă Tatăl Creator“.
Sâmbătă, 30 aprilie 2016, de la ora 8:30, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi va fi săvârşită Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia. „Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am ajuns în Săptămâna Patimilor. Această săptămână este una specială pentru toţi credincioşii. În Duminica Floriilor, s-au încheiat cele 40 de zile de post. În Săptămâna Sfintelor Pătimiri, Mântuitorul Hristos a fost prins şi judecat pentru păcatele oamenilor. De aceea, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi am început de duminică, 24 aprilie 2016, să săvârşim deniile. Denia este Utrenia zilei următoare, în cadrul căreia sunt intonate cântările specifice“, a explicat arhimandritul Dosoftei Şcheul.