Săptămâna Voluntariatului la Constanţa
Peste 3.000 de copii şi adolescenţi vor fi implicaţi în acţiunile culturale, sociale şi sportive cuprinse în calendarul evenimentelor programate a se desfăşura în perioada 14-20 mai în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului în judeţul Constanţa, informează Marian Ţuţuianu, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport (DJTS). În cadrul a două din cele zece evenimente, pe 17 mai, la Constanţa, peste 150 de tineri vor participa la activităţi sportive pe plajă, iar pe 18 mai va fi organizată o acţiune de ecologizare la Stadionul Farul. Seria acţiunilor dedicate voluntariatului se va încheia pe 21 mai, la Constanţa, cu o paradă a educaţiei şi sportului în cadrul zilelor oraşului.