Şapte ani de „Ziarul Lumina“
"Ziarul Lumina", cotidianul Patriarhiei Române, împlineşte astăzi şapte ani de misiune ortodoxă, şapte ani de informare a cititorilor despre cele mai importante evenimente ale Bisericii şi Societăţii, din ţară şi din diasporă. O perioadă de timp relativ scurtă, dar importantă, în care v-am oferit un alt fel de presă, una sănătoasă, o alternativă la tabloidizarea ce a cuprins în ultima vreme întreaga mass-medie românească.
"Ziarul Lumina" a apărut ca o necesitate, o alternativă la ceea ce piaţa media oferea în anii 2004-2005. Aceasta deoarece presa românească a intrat în declin poate de la începuturile "libertăţii" ei. După 1990 au apărut numeroase ziare, posturi de televiziune sau radio, însă, din dorinţa de a obţine o cât mai bună "cotă de piaţă", locul ştirilor adevărate, utile, a fost luat de textele agresive, de non-ştiri, paginile ziarelor fiind pline de violenţă şi nonvalori.
În acest context, dar şi din dorinţa de a informa corect cititorii, un grup de oameni entuziaşti, de creştini adevăraţi, între care amintim pe regretatul Florin Zamfirescu, directorul fondator al ziarului, a pus bazele "Ziarului Lumina". Un ziar care îşi propunea să facă "linişte" în acea lume a informaţiilor agresive, să reaşeze la locul lor valorile ce păreau a fi pierdute şi să arate că se poate face presă prin cultivarea valorilor şi a responsabilităţii civice.
Astfel, pe 7 februarie 2005, la Iaşi, vedea lumina tiparului întâiul număr al primului cotidian ortodox din lume, sub purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
"Ziarul Lumina" venea să acopere un segment de piaţă media ce nu fusese acoperit până în acel moment, respectiv să ofere ortodocşilor, dar nu numai lor, ştiri din lumea ortodoxă, dar şi informaţii utile şi obiective cititorilor din domeniul social, medical, al educaţiei ori din mediul economic.
În octombrie 2005, de sărbătoarea "Ocrotitoarei Moldovei", de Sfânta Parascheva, apărea şi săptămânalul "Lumina de Duminică", o publicaţie ce invită la meditaţie teologică, introspecţie şi analiză, ca o completare la informaţiile oferite de cotidian.
Publicaţie naţională şi patru ediţii regionale
Un moment deosebit în istoria ziarului a fost în anul 2007, atunci când Preafericitul Părinte Daniel a fost ales în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
După instalarea celui de-al şaselea patriarh al României, echipa ziarului avea să se extindă, prin înfiinţarea redacţiei de la Bucureşti şi prin mărirea numărului de reporteri, "Ziarul Lumina" devenind apoi în mod oficial cotidianul Patriarhiei Române şi parte integrantă din Centrul de Presă BASILICA.
Întrucât existau evenimente importante în toate mitropoliile, s-a impus necesitatea înfiinţării unor ediţii regionale, care să ofere în plus ştiri din fiecare mitropolie a Patriarhiei Române. Astfel, la 2 februarie 2009 a început să apară Ediţia de Moldova, pe 9 aprilie 2010 a apărut Ediţia de Transilvania, pe 14 august acelaşi an a început să apară Ediţia de Oltenia, iar apoi, pe 1 octombrie 2010, a fost lansată Ediţia de Banat.
"Asemenea oricărei instituţii media, "Ziarul Lumina" se află într-o permanentă căutare, pentru a surprinde, cu mijloace jurnalistice, nu doar statistic şi informativ, evenimentele, ci pentru a comunica tot mai mult frumuseţile Ortodoxiei şi pentru a transmite către societatea românească de astăzi speranţă şi încredere în săvârşirea binelui. Conlucrarea dintre Ediţia Naţională şi ediţiile regionale se desfăşoară după principiul vaselor comunicante, astfel încât toţi cititorii să poată cunoaşte şi să poată trăi împreună darurile de lumină din toate eparhiile Patriarhiei Române", a declarat părintele consilier Nicolae Dascălu, directorul general al publicaţiilor "Lumina" şi coordonatorul Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române.
Acum, după şapte ani de apariţie neîntreruptă, "Ziarul Lumina" şi-a consolidat poziţia în media românească, fiind ceea ce şi-a propus de la început, respectiv de a fi un ziar "quality". Drept dovadă stă numărul mare de români care au dorit să aibă zilnic în casă ziarul Patriarhiei Române, numărul mediu de abonamente fiind de aproximativ 23.000 de exemplare pe zi.
Cei şapte ani de existenţă sunt marcaţi astăzi la ora 13:00 în Sala "Europa Christiana", printr-un moment festiv, unde, în prezenţa redacţiei, a numeroşi consilieri patriarhali şi a altor apropiaţi ai ziarului vor fi lansate site-ul http://fototecaortodoxiei.ziarullumina.ro/ şi cartea "Oameni şi locuri din istoria Bisericii Oltene" a colegului nostru de la Ediţia de Oltenia, diac. Ioniţă Apostolache.
Şapte trepte de lumină
La a şaptea aniversare a "Ziarului Lumina" Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis următorul mesaj de binecuvântare.
Aniversarea a şapte ani de la publicarea primului număr al "Ziarului Lumina" este un prilej de a aduce mulţumire lui Dumnezeu şi de a ne bucura pentru faptele de lumină din viaţa Bisericii care au fost consemnate, zi de zi, în paginile cotidianului Patriarhiei Române.
"Ziarul Lumina" s-a născut dintr-o nevoie firească a Bisericii noastre de a avea propriul cotidian, alături de mijloacele audiovizuale de comunicare, în continuitatea tradiţiei epistolelor şi a cronicilor din vechime, precum şi a periodicelor bisericeşti din secolul trecut. Coincidenţa publicării primului număr al ziarului editat cu 7 ani în urmă la Iaşi, la 7 februarie 2005, cu aniversarea a 90 de ani de viaţă ai vrednicului de pomenire patriarh Teoctist nu era deloc întâmplătoare. Era un act omagial al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pentru Patriarhul României, născut în zona Botoşanilor din Moldova. Cu binecuvântarea primită din partea noastră ca Mitropolit la Iaşi, iniţiativa laicatului misionar ortodox din Iaşi s-a dovedit a fi benefică nu doar la nivel local, ci şi pentru dinamica activităţii generale a Bisericii Ortodoxe Române, mai ales în dialogul ei cu societatea contemporană.
Astăzi, această direcţie de oglindire participativă a lucrării întregului corp eclesial a devenit o practică permanentă şi se manifestă prin conlucrarea dintre Ediţia Naţională a "Ziarului Lumina" şi ediţiile regionale (de Moldova, Transilvania, Oltenia şi Banat), în scopul mediatizării vieţii bisericeşti şi al cultivării comuniunii eclesiale prin cuvinte şi fapte. Parte integrantă a Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, "Ziarul Lumina" îşi împlineşte, cu mijloacele specifice presei scrise, dar şi prin ediţia online, vocaţia de cronică vie a spiritualităţii ortodoxe româneşti în contextul cultural şi social-economic din acest început de mileniu. Astăzi am ajuns la "şapte trepte de lumină" care au adunat în paginile tipărite ale cotidianului evenimente şi sfaturi duhovniceşti, reportaje, interviuri, memoriale din istoria Bisericii şi multe ştiri despre bucurii şi suferinţe, despre împliniri şi neîmpliniri, despre fapte de lumină, dar şi despre provocările şi ispitele timpului prezent.
Aducând mulţumiri lui Dumnezeu şi eparhiilor care au sprijinit activitatea din aceşti şapte ani, "Ziarul Lumina" priveşte totodată la noile sale responsabilităţi de a transmite către cititori, în mod concentrat şi creativ, conţinutul spiritual, cultural-educaţional şi filantropic al vieţii bisericeşti, în condiţiile provocărilor crizei economice şi ale evoluţiilor sociale rapide din lumea de azi. Felicităm şi binecuvântăm pe toţi jurnaliştii, scriitorii, tipografii, binefăcătorii şi cititorii "Ziarului Lumina", totodată rugându-ne Preasfintei Treimi să le dăruiască bucuria de a fi în lume mărturisitori şi binevestitori ai luminii lui Hristos spre bucuria şi mântuirea oamenilor.
† Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române