Şapte ierarhi în pelerinaj în patria Patriarhului Teoctist

Un articol de: Pr. Constantin Sturzu - 06 Feb 2019

Ziua de luni, 4 februarie 2019, a reunit şapte ierarhi din Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române într-un acelaşi gând, cu o aceeaşi dorinţă: aceea de a străbate zona Botoşanilor prin locurile unde a văzut lumina zilei, a crescut şi a făcut apoi primii paşi în monahism Patriarhul Teoctist Arăpaşu (1915-2007). Fuseseră reuniţi la Iaşi, de hramul Catedralei Mitropolitane - Întâmpinarea Domnului, apoi găzduiţi la Mănăstirea Zosin, ridicată mai ales prin râvna şi jertfa părintelui stareţ Teodosie Pleşca.

Pe urmele celui ce a fost părinte, ocrotitor, îndrumător, un inepuizabil model întru slujirea arhierească au plecat de la Zosin Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi al Harghitei, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, şi Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Primul popas a fost la Mănăstirea Vorona, acolo unde a intrat în monahism tânărul Toader Arăpaşu şi a vieţuit primii doi ani (1929-1931) într-o chilie situată chiar la intrarea în aşezământul care, începând cu 1968, a devenit mănăstire de maici. Acest nou început pentru viaţa monahală a Voronei a fost marcat în chip providenţial de numirea, pe 10 ianuarie 1969, ca stareţă a maicii Teofana Scântei, cea care a primit, la recenta împlinire a 50 de ani de stăreţie, distincţia „Crucea Patriarhală”. Maica stareţă ne-a povestit, cu evlavie şi nostalgie, dar şi cu sclipiri de povestitor hâtru cât de mult iubea Patriarhul Teoctist lavra Voronei: „Pe când era Mitropolit al Moldovei şi Sucevei (1977-1986, apoi ca locţiitor în perioada noiembrie 1986 - iunie 1990, n.n.), când avea oaspeţi dragi, întotdeauna îi aducea şi la Vorona. Se bucura mult şi să discute cu părintele Mina, Dumnezeu să-l odihnească în pace”. Ierarhii şi însoţitorii lor au vizitat aici chilia unde a stat fratele Toader Arăpaşu şi muzeul-depozit care adăposteşte valoroase obiecte liturgice şi cărţi vechi de cult de la mai multe parohii şi mănăstiri din judeţ.

De la Vorona paşii ierarhilor pelerini s-au îndreptat, în chip firesc, spre Sihăstria Voronei, loc de nevoinţă pentru o obşte de călugări. Nu se putea trece prin zonă fără a ne închina şi a înălţa o rugăciune la racla cu moaştele Sfântului Cuvios Onufrie, proclamarea canonizării sale făcându-se la Mănăstirea Vorona pe 7 septembrie 2005, în prezenţa Patriarhului Teoctist. Biserica Mănăstirii Sihăstria Voronei adăposteşte o icoană unicat în ţară, înfăţişând pe Maica Domnului ce ţine de mână pe Copilul Iisus.

În Satul Tocileni, locul de naştere al celui de-al cincilea Patriarh al României, orice pelerin sau turist poate vizita casa sa memorială, realizată după o fotografie din arhiva familiei Arăpaşu. Formată din tindă, două odăi şi prispă, cu acoperiş din stuf şi cu şopron pentru unelte agricole, în casă am avut bucuria de a vedea, alături de obiecte tradiţionale ale satului botoşănean, şi bunuri care au aparţinut celui numit cândva „Toderiţă al Marghioalei şi al lui Dumitru Arăpaşu”, al zecelea din cei unsprezece copii ai acestei familii binecredincioase.

La biserica din Victoria (Stăuceni), ctitorie a Patriarhului Teoctist, ca de altfel şi la celelalte locuri amintite anterior, s-a rostit o rugăciune de pomenire întru odihna acestui iubit arhipăstor. Deşi nu au aflat de vizita celor şapte ierarhi decât cu câteva ore înainte, mulţi credincioşi au ţinut să fie prezenţi, în frunte cu primarul localităţii, unii fiind îmbrăcaţi în frumoase costume naţionale.

Periplul de suflet şi de folos duhovnicesc s-a încheiat când ziua se trecuse de mult, pelerinii fiind primiţi la Mănăstirea Popăuţi de părintele stareţ Ioan Harpa în biserica ctitorită de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare în al patruzecilea său an de domnie. Smerită închinare s-a făcut, cum se cuvenea, şi în noua biserică a mănăstirii, cea sfinţită pe 4 mai 2014.

Rugăciune, tăcere, cuvânt. Emoţie, bucurie, părtăşie. Am gustat din toate acestea şi mai mult pe parcursul a doar câteva ore. Inima mea de cronicar ad-hoc a priceput, cu acest prilej, ce a vrut să spună Patriarhul Teoctist prin cuvintele acestea, rostite pe când încă îl aveam în mijlocul nostru: „Numai în măsura în care iubim şi simţim lipsa celuilalt, ne este dor de el. Cine nu-l doreşte pe celălalt este lipsit de iubirea izvorâtă din Dumnezeu şi se înstrăinează”.