Sărbătoare a unei comunități parohiale din Târgu Jiu
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a poposit duminică, 21 mai, în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfinții Împărați” din municipiul Târgu Jiu, județul Gorj, care și-a sărbătorit hramul. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi.
Sărbătoarea a debutat sâmbătă, în ajun, cu procesiunea religioasă la care au participat preoții din protoieriile gorjene, oficialități locale și credincioși din parohie. În cadrul Sfintei Liturghii săvârșite duminică, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit un preot și un diacon. De asemenea, pentru activitatea pastorală deosebită de până acum, părintele Constantin Sârbu a primit, din partea ierarhului, rangul onorific de iconom stavrofor.
În cuvântul de învățătură rostit, Părintele Mitropolit Irineu a tâlcuit pasajul evanghelic citit la Sfânta Liturghie (Ioan 9, 1-38), ce relatează minunea vindecării orbului din naștere: „Este cunoscut faptul că păcatul aduce multă suferință și boală și orbire sufletească. Din cauza păcatului, omul se îmbolnăvește. De data aceasta însă, Sfinții Apostoli învață că sunt și alte lucruri pe care numai Dumnezeu le știe și care nu reprezintă o consecință a păcatului. Prin urmare, orbul s-a născut așa ca Dumnezeu să arate prin el puterea Sa dumnezeiască. Aici, în fața Sfinților Apostoli, Mântuitorul Iisus Hristos Își arată dumnezeirea. El, Creatorul cerului și al pământului, ne-a alcătuit pe noi din pământ și cu pământ vindecă ochii orbului din naștere. Prin acest bolnav nu înțelegem doar persoana tămăduită, ci pe toți oamenii din lume care au fost vindecați prin Răstignirea, moartea și Învierea Mântuitorului Hristos. Așadar, orbul din naștere este și un simbol al nostru pentru că toți suntem vindecați prin Iisus Hristos, Cel care S-a făcut Om pentru mântuirea noastră”.
În ultima parte a cuvântului său, ierarhul a vorbit despre modelul Sfinților Împărați Constantin și Elena: „Sfinții pe care îi cinstim astăzi sunt cu adevărat văzători de Dumnezeu. Au crezut și au urmat poruncile Mântuitorului Iisus Hristos și s-au mântuit. De aceea, îi cinstim cu mare evlavie în Biserică pentru că sunt strămoșii noștri, prin deciziile cărora s-a acordat libertate creștinilor”. La final, Părintele Mitropolit i-a felicitat pe cei care se află sub ocrotirea duhovnicească a Sfinților Împărați.