Sărbătoare în Arhiepiscopia Râmnicului
Marţi, 13 noiembrie, Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului a găzduit un program deosebit de manifestări spiritual-culturale prilejuite de împlinirea a trei ani de la înălţarea la rangul de Arhiepiscopie a Episcopiei Râmnicului şi a Înalt Preasfinţitului Gherasim la demnitatea de Arhiepiscop. Tot cu acest prilej au fost serbate şi cea de-a 98-a aniversare a Înalt Preasfinţitului Gherasim şi trei ani de slujire arhierească a Preasfinţitului Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Eparhiei Râmnicului.
Serbările au fost deschise prin oficierea Sfintei Liturghii la Catedrala arhiepiscopală "Sfântul Nicolae" din Râmnic de PS Emilian Lovişteanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. După liturghie, a fost oficiată o slujbă de Te Deum. Începând cu orele 12:00 a fost lansată lucrarea "Monografia eclesiastică a Râmnicului", publicată la Editura "Sfântul Antim Ivireanul" de pr. Constantin Cîrstea şi Doru Căpătaru. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului)