Sărbătoare în cartierul „Tractorul” din Brașov

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 13 Noiembrie 2019

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” și „Sfântul Vasile cel Mare” din Brașov a fost binecuvântată cu apă sfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Slujba de binecuvântare a locașului de cult a fost oficiată duminică, 10 noiembrie, în prezența credincioșilor din Parohia Bra­șov-Trac­torul V, de la Spitalul Municipal „Tractorul”, aflat în apropierea bisericii, dar și din alte comunități parohiale din oraș.

Biserica a fost renovată și înfru­mu­sețată complet la exterior, iar la interior a fost schimbată pardoseala din Sfântul Altar, a fost montată o centrală termică și s-au făcut alte lucrări de înfrumusețare, toate realizate pentru a oferi un spațiu liturgic adecvat lucrării pastorale din Parohia Brașov-Tractorul V și lucrării misionare din spitalul menționat. 

După slujba de binecuvântare a bisericii, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul „Anatoly” din Brașov. Credincioșii au participat în număr mare, mai ales că această zi de sărbătoare a precedat hramul Sfântului Mare Mucenic Mina. Cuvântul de învățătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de arhimandritul Ioachim Tomoiagă, vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, care a tâlcuit Pilda samarineanului milostiv. 

La final, ierarhul a ținut un cuvânt de binecuvântare și de felicitare pentru preoți și credincioși, apoi a vorbit despre duminicile pregătitoare pentru Postul Nașterii Domnului și despre învățăturile transmise în aceste popasuri duhovnicești. 

„Astăzi am primit îndemnul să mergem să facem și noi ceea ce a făcut Samarineanul Milostiv, Care este Mântuitorul Iisus Hristos, adică să-i luăm pe cei din jurul nostru și să-i ducem la casa de oaspeți, adică la această comunitate sfântă în care noi ne împărtășim cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Încercați ca în acest post care va veni să vă împărtășiți mai des”, a spus ierarhul.

Părintele Mitropolit Laurenţiu a oferit acte de cinstire mai multor binefăcători care au contribuit la renovarea și înfrumusețarea bisericii. La final, credincioșii s-au închinat la racla în care se păstrează capul Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, adusă de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu.