Sărbătoare în comunitatea parohiei bihorene Tria
În Duminica a 25-a după Pogorârea Sfântului Duh, 12 noiembrie, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Tria, comuna Derna. Ierarhul a tâlcuit Pilda samarineanului milostiv, în care se vădeşte Chipul dragostei jertfelnice a Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, pentru a ridica din moarte umanitatea „abia vie”, căzută între tâlharii săi lăuntrici și de dinafară.
„Acolo, de unde suntem căzuți, vine Cel străin, Care-Și deșertează Slava, deși nu-I lipsește niciodată, Se ascunde sub chipul străinului, ca să ne oblojească nouă rănile, să ne vindece. Și, mai ales, ia asupra Sa nu doar neputințele și rănile noastre, ci și moartea noastră. Numai că, fiind Dumnezeu, înviază! Și înviind, pentru că moartea nu L-a putut ține captiv, ne deschide tuturor drumul spre propria înviere”, a spus ierarhul.
La finalul dumnezeieștii slujbe, Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie l-a hirotesit iconom stavrofor pe pr. paroh Ionuț-Iuliu Jolța şi a oferit diplome de apreciere dr. Stelian-Titus Gomboș, consilier superior la Secretariatul de Stat pentru Culte, fiu al Triei, și primarului comunei Derna, Iarko-Daniel Segheciu.