Sărbătoare în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit duminică, 25 iunie, slujba de târnosire, pentru prima dată, a bisericii din satul Berchez, Protopopiatul Chioar, construită între anii 1856 și 1860. Cu ocazia târnosirii, biserica a primit şi al doilea hram, „Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan”, care este şi ocrotitorul tinerilor din eparhie, pe lângă hramul istoric, „Naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”.
În curtea bisericii, ierarhul a săvârşit, apoi, Sfânta Liturghie, iar răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Theologos”, dirijat de Florian Vois.
PS Părinte Episcop Iustin a vorbit credincioşilor despre lepădarea grijilor vieţii şi despre predica de pe munte în care Mântuitorul îi învaţă pe Apostoli şi pe ascultători rugăciunea Tatăl nostru. „Este rugăciune adusă din cer. Singura rugăciune pe care o rostim cu cuvintele Domnului”, a subliniat ierarhul.
La final, preotul paroh Ciprian Paul Surduc a fost hirotesit iconom stavrofor. De asemenea, au mai primit distincţii Călin Ovidiu Petrică, primarul comunei Remetea Chioarului, Consiliul parohial şi alţi binefăcători.
La sărbătoarea închinată Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, sâmbătă, 24 iunie, PS Părinte Episcop Iustin a liturghisit împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, și cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, la Mănăstirea Scărișoara Nouă, Protopopiatul Carei, județul Satu Mare, cu ocazia hramului așezământului monahal.
În 23 iunie, PS Părinte Episcop Iustin a împlinit 62 de ani, sărbătorind ziua de naştere prin săvârşirea Sfintei Liturghii la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.