Sărbătoare în localitatea maramureşeană Băsești
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a liturghisit duminică, 25 septembrie, în localitatea natală, Băsești, județul Maramureș, la Altarul de vară din proximitatea bisericii parohiale cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Comunitatea credincioșilor din localitatea Băsești este păstorită de pr. Ioan Vlad.
La finalul Sfintei Liturghii, IPS Arhiepiscop Irineu a adresat mulțumiri celor prezenți, exprimându-și prețuirea pe care o poartă localității maramureșene. În semn de apreciere pentru activitatea sa, ierarhul i-a oferit primarului comunei Băsești, Ioan Călăuz, Ordinul „Donum Sacrum Unitatis”.
A urmat slujba de binecuvântare a sediului primăriei, săvârşită de ierarh. Apoi, la Căminul cultural au avut loc agapa frățească și un spectacol popular-artistic.