Sărbătoare în parohia buzoiană Vâlcelele

Data: 26 Ianuarie 2015

Parohia buzoiană Vâlcelele a îmbrăcat duminică, 25 ianuarie, haine de sărbătoare. Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a binecuvântat noua catapeteasmă şi icoanele Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din localitate. În continuare, ierarhul, înconjurat de un sobor de slujitori, preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie, în prezenţa unui mare număr de credincioşi. În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a arătat că Zaheu vameşul este un model de pocăinţă pentru toţi creştinii.

„Zaheu reprezintă pentru toţi, alături de mulţi alţi oameni care s-au pocăit, s-au îndreptat şi s-au sfinţit, un prototip al pocăinţei, un exemplu pe care Mântuitorul Hristos ni l-a dat peste veacuri, ca să medităm şi noi la starea noastră duhovnicească, întrucât suntem cuprinşi de multe păcate şi avem nevoie de îndreptare“, a subliniat Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.

Locaşul de cult a fost ridicat în anul 1854. De-a lungul timpului, s-au realizat ample lucrări de consolidare, restaurare şi înfrumuseţare a bisericii. Pentru activitatea desfăşurată în cei 28 de ani de când slujeşte în această comunitate, preotul paroh Neculai Munteanu a primit rangul de sachelar. După încheierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a sfinţit şi capela mortuară din vecinătatea bisericii parohiale. (Dragoş Olteanu)