Sărbătoare în Parohia Corneşti, Protopopiatul Huedin

Un articol de: Ziarul Lumina - 20 Iulie 2018

La Biserica „Adormirea Maicii Domnului” şi „Naşterea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul” din Parohia Corneşti, Protopopiatul Huedin, a săvârşit Sfânta Liturghie Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii. La finalul Sfintei Liturghii, alături de soborul de preoţi şi diaconi, în prezența a numeroși credincioşi, PS Episcop Visarion a adus mulţumire înaintea lui Dumnezeu pentru realizările parohului Dănuţ Pintea, la aniversarea a 60 de ani de viaţă și i-a oferit acestuia o distincţie, iar pentru biserică a dăruit o Sfântă Evanghelie, ediţie jubiliară. După Te-Deumul oficiat cu ocazia împliniri unui an de la sfinţirea bisericii din Corneşti, a fost oficiat și un parastas la mormântul preotesei Doina, trecută la cele veşnice în urmă cu 18 ani. PS Episcop Visarion i-a felicitat pe membrii corului parohiei, care au dat răspunsurile la sfintele slujbe, alături de ei fii Oana-Carmen Bozga Pintea şi surorile Lavinia şi Ioana Chiş. (Pr. Dan-Mihai Muntean)