Sărbătoare în Parohia Cucuteni - Leţcani
Biserica „Schimbarea la Faţă“ - Cucuteni - Leţcani, Protopopiatul Iaşi 3, judeţul Iaşi, şi-a serbat sâmbătă, 6 august 2016, hramul. În ajunul sărbătorii, un sobor de preoţi a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia, cuvântul de învăţătură fiind rostit de preotul Neculai Trofin, profesor la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur“ din Huşi. În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu din judeţul Iaşi, împreună cu un sobor de preoţi. Cu acest prilej, a fost sfinţită o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului - Axioniţa de la Mănăstirea Hadâmbu, donată de familia doamnei profesor Mariana Radu din Ploieşti, fiică a satului. Donaţia a fost făcută ca urmare a binecuvântării şi ajutorului pe care l-a primit de la Maica Domnului. Părintele paroh Andrei Mocanu a mulţumit preoţilor care au slujit la hram pentru că au înfrumuseţat sărbătoarea prin prezenţa şi slujirea liturgică, manifestându-şi bucuria pentru primirea odorului ca dar al bisericii, în ziua Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos. La final, s-a oficiat slujba Parastasului pentru ctitori.