Sărbătoare în Parohia Fărăgău, Protopopiatul Reghin
După ce au participat la Sfânta Liturghie, la sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, credincioșii din Parohia Fărăgău, Protopopiatul Reghin, au fost invitați să participe la un eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri. „Credincioșii au fost invitați să reflecteze la importanța spirituală și națională a anului în curs, al Centenarului Marii Uniri. În acest sens a fost subliniată ideea asumării de către poporul român a Crucii încă din etnogeneza lui, precum și aceea că, prin trăirea Crucii, poporul a dat naștere la numeroși sfinți și eroi. Pentru a înlesni această reflecție, după încheierea Sfintei Liturghii, poporul dreptcredincios s-a deplasat la intrarea dinspre Reghin în localitate, unde veghează un monument din piatră, ridicat în anul 1935 din îndemnul doctorului Eugen Nicoară, cu sprijinul ASTRA Reghin – o cruce pe care se află consemnate numele eroilor români din Fărăgău căzuți în Primul Război Mondial. Acest monument a fost restaurat și înfrumusețat prin arborarea unui falnic drapel. Aici a fost oficiată o slujbă de pomenire a eroilor de către paroh împreună cu preoți din parohiile învecinate, pr. Silviu Florea din Parohia Milășel și pr. Cristian-Vasile Moldovan din Parohia Ercea. Apoi, mulțimea de credincioși în frunte cu preoții, au pornit spre un alt obiectiv, o cruce impunătoare, iluminată pe timp de noapte, care veghează asupra văzduhului hotarelor satului, fiind vizibilă de la câțiva kilometri, unde a fost oficiată slujba de sfințire”, a precizat parohul Hadrian Horațiu Mălinaș.