Sărbătoare în Parohia Tărian, Episcopia Oradiei
Comunitatea creștinilor ortodocși din Parohia Tărian, Protopopiatul Oradea, a participat la Sfânta Liturghie săvârşită de Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în Duminica a 5-a din Post.
Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie a rostit un cuvânt de învăţătură adresat celor prezenţi, amintind de nevoința și rugăciunea Sfintei Maria Egipteanca. „Atât de îngerească ajunsese petrecerea sa în lume, încât până și fiarele pustiului, fiarele înfricoșătoare veneau, i se închinau și o ascultau. Păcatele și patimile, amintirile lor, o chinuiau ca niște fiare, dar ea înmulțea rugăciunea într-atât de mult, încât chiar și fiarele adevărate, leii, ne spune Sfântul Sofronie, îi slujeau. (...) Sfânta Maria s-a apropiat atât de mult de Dumnezeu, încât aici, în lume fiind, ea petrecea în Ceruri, în Împărăția cerurilor. De aceea, Dumnezeu a rânduit ca viața ei, exemplul ei să fie cunoscut, pentru ca lumea care ajunge să trăiască în păcat să nu cadă în disperare”, a spus ierarhul.
Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie a arătat că oamenii pot urma şi în prezent exemplul Sfintei Maria Egipteanca, ferind sufletul de ispitele, păcatele și viciile pustiitoare. În acest sens, un exemplu oferit de ierarh a fost cel al Sfintei Maria Skobțova din Paris, o sfântă contemporană.
La final, preotul paroh Emanuel Trif a mulțumit ierarhului pentru slujirea arhierească și pentru binecuvântarea credincioșilor din parohie, la împlinirea unui deceniu de când slujește ca preot paroh la această enorie.