Sărbătoare la Aşezământul „Sfântul Onufrie” de la Floreşti, judeţul Cluj
La prăznuirea Sfântului Cuvios Onufrie cel Mare, la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Florești, judeţul Cluj, a fost oficiată, în seara zilei de 11 iunie, slujba privegherii de toată noaptea. În ziua hramului Aşezământului „Sfântul Onufrie” din cadrul mănăstirii, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurat de un sobor de preoți.
Aşezământul „Sfântul Onufrie” din cadrul mănăstirii cu hramul Acoperământul Maicii Domnului” din Florești, judeţul Cluj, a avut hram.
La Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurat de un sobor de preoți, mai mulţi credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de grupul de muzică bizantină „Sfântul Ioan Damaschin” din Cluj-Napoca, aflat sub conducerea prof. Sorin Albu.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, PS Episcop Macarie, a evocat viața Sfântului Onufrie cel Mare, făcând o analogie cu viața Sfântului Macarie Romanul, şi a amintit credincioșilor despre importanța păstrării inimii curate, cu referire la îndemnul Mântuitorului: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 3). Cu această ocazie, PS Episcop Macarie a sfințit icoana Sfântului Onufrie, pictată în Muntele Athos de Părintele Patapie Cavsocalivitul.
La final, protosinghelul Visarion Pașca, duhovnicul Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din Florești, judeţul Cluj, și coordonatorul proiectului filantropic destinat ridicării unui aşezământ social pentru copii, a mulțumit celor prezenţi pentru participarea la hram. Marți seara, manifestările au continuat cu un program cultural.
Ocrotire pentru copii aflaţi în dificultate
Misiunea Asociaţiei Filantropice „Sfântul Onufrie” este ocrotirea copiilor părăsiţi temporar sau definitiv de părinţii lor, copii aflaţi în dificultate. Obiectivul principal şi prioritar îl constituie construirea Aşezământului pentru copii „Sfântul Onufrie”, compus din 4 case de tip familial şi un imobil multifuncţional, aşezământ destinat ocrotirii, îngrijirii şi asigurării unei dezvoltări armonioase a copiilor.
„Aceşti copilaşi au nevoie de măsuri de protecţie specială, au nevoie de un câmin, au nevoie în primul rând de dragoste şi de călăuzire”, conform reprezentanţilor asociaţiei.
Aşezământul social „Sfântul Onufrie” cuprinde patru case de tip familial pentru copii aflaţi în dificultate şi este destinat ocrotirii, îngrijirii și asigurării unei dezvoltări armonioase a copiilor separați, temporar sau definitiv de familia lor. Serviciile oferite în cele patru case de tip familial sunt: servicii de găzduire; servicii de îngrijire: hrană, igienizare; servicii educative: educaţie informală extracurriculară; dezvoltarea deprinderilor de viaţă şi sprijin în efectuarea temelor; servicii de consiliere socială a copilului şi a familiei; medierea relaţiei dintre copil şi membrii familiei acestuia; reprezentare şi mediere în relaţia cu autorităţile; sprijin material ocazional în funcţie de nevoi. Aşezământul social „Sfântul Onufrie” – 4 Case de tip familial pentru copii aflaţi în dificultate a fost acreditat în anul 2015 și are 50 de beneficiari, conform Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.