Sărbătoare la Biserica „Buna Vestire” din Târgu Ocna

Un articol de: Constantin Ciofu - 29 Martie 2019

La Biserica „Buna Vestire” din Târgu Ocna, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, s-a încheiat luni, 25 martie 2019, Concursul şcolar interdisciplinar „Trăistuţa românească” (atelier de cusut, tradiţii şi obiceiuri în satul românesc), iniţiat şi organizat de Şcoala Gimnazială Numărul 1 din Târgu Ocna, judeţul Bacău, în colaborare cu Parohia „Buna Vestire" din Târgu Ocna. Acesta s-a desfăşurat în perioada 27 februarie-25 martie 2019, sub coordonarea profesoarei de religie Oana Chiticaru şi a preotului paroh Ion Vasile Panţîru. Cele 37 de fete participante au cusut şi brodat pe trăistuţe din pânză de în modele tradiţionale elemente florale şi semne creştine. Tinerele participante au fost premiate cu basmale şi cutii cu ciocolată, colăcei şi colivă, iar dintre acestea, patru trăistuţe au fost premiate în mod special pentru munca depusă şi originalitate. Manifestarea s-a desfăşurat în contextul hramului Parohiei „Buna Vestire” din Târgu Ocna, ce s-a încheiat cu oferirea a 350 de pachete cu alimente. De asemenea, s-a pregătit o masă caldă pentru 100 de persoane din Aşezământul social de la Hârja, iar 50 de pachete s-au dăruit beneficiarilor Centrului de recuperare şi reabilitare a persoanelor cu dizabilităţi Târgu Ocna.