Sărbătoare la Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Oradea
Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a slujit duminică în Parohia „Sfântul Apostol Andrei” şi „Duminica Sfinţilor Români” din Oradea.
La împlinirea a doi ani de la târnosirea Bisericii „Sfântul Apostol Andrei” și „Duminica Sfinților Români” din Oradea, ce a avut loc în Duminica a doua după Rusalii (10 iunie 2018), Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat din nou în mijlocul comunităţii, unde a săvârșit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învăţătură.
„Dumnezeu a rânduit, prin lucrarea harului Duhului Sfânt, mulțime de sfinți din toate neamurile care alcătuiesc cerul spiritual al Bisericii. Din fiecare neam a rânduit să se nască sfinți, rodind astfel cuvântul Evangheliei, așa cum s-a întâmplat și în pământul străbun al țării noastre, așa încât și în România se nasc sfinți, chiar și în zilele noastre, neștiuți de noi, dar știuți de Dumnezeu, pe care îi va descoperi la momentul potrivit, atunci când este nevoie, căci Dumnezeu intervine prompt în creație când este pusă în pericol mântuirea oamenilor”.
La final, Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie i-a felicitat pe parohul Vasile Bota, clerul slujitor, ostenitorii și credincioșii enoriei, apoi a oficiat Sfânta Taină a Cununiei tinerilor Daniel și Mălina Ioana Bota.