Sărbătoare la Biserica Sfinţilor Arhangheli din Baia Mare

Un articol de: Andrei Fărcaş - 16 Noiembrie 2021

Comunitatea de credincioşi de la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Baia Mare a participat duminică, 14 noiembrie, la Sfânta Liturghie săvârşită de Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului.

Sfânta Liturghie a fost săvârşită în pridvorul bisericii, iar răspunsurile au fost date de corul parohiei, dirijat de teologul Ionuţ Babici-Buda şi de o parte a membrilor Grupului psaltic „Theologos”, dirijat de arhid. Adrian Dobreanu. La chinonic, eleva Patricia Moldovan a interpretat o cântare bisericească închinată Mântuitorului Iisus Hristos.

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a binecuvântat, cu această ocazie, icoana Maica Domnului cu Pruncul de pe frontispiciul lăcașului de cult.

Credincioşii adunaţi în număr mare în faţa bisericii au ascultat cuvântul de învăţătură rostit de ierarh, care a subliniat că „omul acela căzut între tâlhari simbolizează neamul omenesc, care s-a despărţit de Dumnezeu prin neascultare, a căzut în păcat şi din cauza păcatului trupul s-a îmbolnăvit şi omul a murit, în cele din urmă. (...) Doar că omul acela căzut, umanitatea căzută, s-a bucurat de protecţie divină”.

La final, profesora Maria Seraz de la Palatul Copiilor din Baia Mare a primit Ordinul „Preot Nicolae Gherman”. Preotul paroh Andrei Emil Pop a mulţumit celor prezenţi şi a amintit cu această ocazie că biserica la care este paroh a donat, în parteneriat cu episcopia, spitalelor din municipiu şi câtorva centre de îngrijire a persoanelor vârstnice şi singure măşti medicinale de peste 100.000 de lei.